Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 419

- Off, micuțo, cum ai ajuns în situația asta? Continui așezând-o pe un pat din frunze. Vom rămâne aici până dimineața. O sărut ușor pe obraz, fețele noastre stând aproape lipite. Prinși într-o îmbrățișare caldă, privind în sus spre locul unde ar trebui să fie cerul, fac o promisiune. Promit că niciodată nu mă voi mai îndoi de tine iar de acum înainte, nimeni și nimic nu ne va mai despărți, nici măcar pentru un moment! Încearcă să dormi micuțo, sunt aici... - Nu cred... că voi putea dormi, mi-e prea teamă... Mă cuibăresc la pieptul lui Mike, parțial din cauza frigului, fiindu-mi mai greu decât aș fi crezut să mă mișc, fiecare mutare făcându-mi corpul să urle de durere, dar strâng din dinți în speranța că durerea va dispărea. - Nu-ți fie teamă. Îi spun așezându-mi mâna pe mâna ei rece ca gheața. Sunt alături de tine și nu voi mai pleca de aici. Sunetul greierilor se transformă într-un cântec de leagăn care ne poartă pe amândoi într-un somn adânc.