Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 398

mișcându-mă mai lent ca de obicei. Mike
continuă să mă privească.
-

Micuțo, nu mai fi tristă. Hai... mănâncă tot, tot,
tot. Să nu mai rămână nimic în farfurie, fiindcă
ai nevoie de forțe proaspete. Trebuie să te
refaci.

-

Nu cred că am să mă mai refac... Știi... Mike...
unde sunt viețile noastre simple? Am pierdut
atâtea venind aici... unde sunt visele noastre
simple de a termina liceul și a pleca la
facultate... Poate nici nu vom mai termina
liceul... poate nu ne vom mai întoarce niciodată
în Valel... dacă nu ne întoarcem... ce se va
întâmpla cu noi? Știi... mereu am crezut că sunt
puternică... dar nu sunt. Nu mai fac față și mi-e
jenă că ai ajuns să-mi cunoști și latura asta...
vulnerabilă, fără apărare, inutilă. Am ajuns o
povară. Cum mai ai putere să te lupți să crezi că
vom scăpa vreodată din acest coșmar? Și...
curiozitatea mea tâmpită ne-a adus aici. Dacă
aruncam foaia aia așa cum ai spus... dacă nu
insistam...