Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 361

sărut. Dar nu era așa. Era om, era ca noi, asta
până... în urmă cu puțin timp, când m-a vizitat
pentru ultima oară în vis, în forma ei reală,
spunându-mi că a murit.
-

Mike... îmi... pare rău. Nu am știut... ai iubit-o?
Curiozitatea mă împinge să îl întreb lucruri
nesăbuite... de ce aș vrea să știu? Dar totuși...

-

Sky eu... Cred că da. Nu știu dacă a fost iubire
ceea ce a fost, dar eu am iubit-o. Acum, îmi
pare rău...

-

Cred că ți-a fost greu... încă îți este... Gaia știe?

-

Nu, nu știe nimic. De aceea vreau să rămână
între noi. Cum aș putea să-i spun că din cauza
mea s-au întâmplat toate astea? Nu pot... i-aș
face mai mult rău.

-

Dar... nu e vina ta, Mike. Ai fost jucat pe
degete. Nu ai de ce să te învinovățești... dar de
ce mi-ai spune mie? Nu ne cunoștem aproape
deloc.

-

E vina mea că m-am lăsat jucat pe degete.
Trebuia să am încredere în ce spune Gaia, nu în
ce îmi spunea Isa. Îți spun ție pentru că...