Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 339

și mai ales după câte a făcut pentru mine. Nu mă
așteptam să ajung vreodată la un astfel de conac iar faptul
că îl slujesc pe Cloud pentru mine e... Deodată gândurile
îmi sunt întrerupte de vocea familiară care mă încălzește,
strigându-mi numele. Deschid ușa și fac doi pași
înăuntru...
Da, Stăpâne?
Intră, Laria. Ia loc, te rog. Laria, o ființă umană
atât de mică și fragilă încât mi-e teamă să nu o frâng
doar prin puterea vorbelor mele. Deși nu o știe încă,
urmează să își dovedească loialitatea față de mine și de
casa asta. Laria... de cât timp stai sub aripa mea?
De aproape un deceniu, Stăpâne. De când m-ai
îmbrățișat pentru prima oară cu aripile tale maiestoase...
pentru un copil de 8 ani... îmi cer scuze.
Ți-am cerut până acum să faci ceva supărător?
Urmăresc cu atenție, fascinat, reacția Lariei, așteptând
curios un răspuns.
Mă uimește întrebarea lui Cloud. Niciodată nu m-a
întrebat așa ceva... Nu s-a întâmplat niciodată să mă
supere cerințele tale...