Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 337

reprezintă nimic. Nu îmi aduc aminte... decât sărutul. Miaș dori să pot înțelege și mi-aș dori să știu în ce fel a
afectat totul relația noastră de prietenie sau... mai bine
zis... pe noi ca oameni... Mă ridic ușor în șezut, îl opresc
pe Mike printr-un gest când văd că vrea să mă așeze din
nou și îl privesc cu seriozitate.
-

Mike... te rog, ajută-mă să mă ridic și haide să
plecăm de aici... haide să ne întoarcem la viețile
noastre monotone, la școală... mai avem un an.
Atât! Pe urmă ne putem urma visele... putem
urma o facultate... să mergem într-un oraș mai
mare... nu ar fi frumos?

-

Bine, Gaia. Vom pleca, dar mai întâi, ar fi mai
bine să încerc să găsesc eu o cale de a părăsi
orașul. Nu aș vrea să te plimb prin oraș în starea
aceasta...

-

MIKE!!! Mă răstesc la el parcă din instinct,
parțial speriată, parțial din cauză că nu aș vrea
să rămân din nou singură. Nu mă lași singură
din nou... nu mai vreau să rămân singură! Mă
târăsc dacă trebuie... vreau să ieșim de aici!