Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 322

ies din pădure și mă-ndrept spre casă. Odată cu ieșirea
din pădure, se așterne o ceață densă de culoare roșie iar o
senzație puternică de frig îmi străpunge spatele, ca și cum
aș avea un rucsac de gheață în spate. Privesc în urma mea
în speranța de a-mi da seama de ceea ce se întâmplă, însă
degeaba. Gaia rămâne inconștientă în brațele mele,
spatele sângerându-i puternic. Acest lucru mă
îngrijorează foarte mult. Încerc să străpung cu privirea
ceața iar pașii mei ucid liniștea macabră din jurul nostru.
Drumurile par neschimbate, dar cu toate astea... sunt atât
de diferite. Simt ceva ce nu am mai simțit până acum, dar
nu știu cum să-l descriu. Ce mai contează? Tot ce
contează acum e micuța mea Gaia. Drumul spre casă se
scurtează cu fiecare pas pe care îl fac. Simt cu inima mea
se frânge în bucăți iar timpanele îmi pulsează puternic.
Ce se-ntâmplă cu mine? Nu vreau să mi se întâmple
nimic, trebuie să ajungem acasă, să o duc pe Gaia în
siguranță, să am grijă de ea. Îmi doresc să nu pățesc ceva
doar pentru Gaia, până se va reface... Nu apuc să-mi
termin gândurile că și ajung în fața... CASEI! Unde-mi e
casa? Privesc în jur disperat, căutând-o cu privirea. E
doar casa Gaiei! Ce mai contează? Casa ei... casa mea... e