Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 318

inconștiente... trebuia să îl duci acasă. Trebuia să îi
protejezi trupul. Mă apropii de Issabela, îi cuprind
aripile micuțe care pulsează viu în mâinile mele, îi țin
privirea fără a o lăsa să privească în altă parte și trag cu
putere. Trosnetul asurzitor al tendoanelor și al
oscioarelor care tocmai au fost rupte a umplut
încăperea. Urletul firav al Issabelei m-a făcut să mă
cutremur preț de câteva clipe. Ochii i s-au umplut de
lacrimi, dar nu s-a oprit nicio clipă din a mă privi. Îmi
pare rău, îmi spun, dar mă obligi să fac asta. Mă ridic,
îmi șterg palmele cu o batistă albă și o privesc cum zace
la pământ tremurând. Ce patetic. O privesc cu dispreț.
Te credeam mai demnă de această familie, dar să îți lași
fratele în mijlocul pustietății... este de neiertat.
Tot spatele îmi sângerează și simt cum durerea se
ascunde în fiecare colțișor al trupului iar acum a început
să mă macine până-n măduva oaselor. Aripile mele zac
pline de sânge pe podea și le privesc amintindu-mi de
ultimul zbor către conacul lui Cloud. Puterea mea... eu...
nu-mi pot stăpâni nici măcar gândul în acest moment.
Cel mai rău lucru pentru un demon e să rămână fără
aripi iar Cloud... nu mă așteptam la așa ceva din partea