Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 187

Mă simt dezarmat. Nu vreau să o cred, pentru că nu
prea am motive, dar argumentele ei sunt solide. Mă uit la
Gaia și constat că nu am de ales, trebuie să o fac, măcar
pentru ea.
-

Crezi că... ne poți ajuta într-un fel?

-

Da. Am să încerc să vă scot de aici. Trebuie să
plecați cât mai repede.

-

Când putem... sau mai bine spus, cum putem
pleca?

-

Nu putem acum... se înserează. Nu e în
siguranță să ieșiți noaptea. Totul se transformă.

-

Atunci vom sta cu toții la mine în seara asta.
Cel mai sigur ar fi să dormim toți trei într-o
singură cameră, nu?

-

Nu cred că este necesar să dormim în aceeași
cameră, suntem în singuranță în casă, nu ni se
va întâmpla nimic.

-

Stai... adică... ce se întâmplă când se lasă seara?

-

Nu cred că vreți să știți.

-

Nu vrem? Ăăă... Da! Poate e mai bine să nu
știu, mai ales că nu sunt sigur de... tine. Mă uit
neîncrezător la ea. Dacă urmărește ceva? Poate