Petale de lumina Revista Peteale de lumina nr 19 b pentru net | Page 9

Fulgi de nea se preling pe bolta îngheţată asemenea unor lacrimi argintii. Ninge, ninge,
ninge, iar primăvara se lasă aşteptată de zile întregi.
Ore grele trec şi dispar în jocul continuu al timpului, iar eu tot la fereastră rămân, precum o
stană de piatră, privită din toate colţurile de ochi sfredelitori şi curioşi. Sunt chiar eu ostaşul de la
poarta ferecată a regatului primăvăratic părăsit de luni şi luni de regina lui. Aştept o suflare caldă şi
-o vorbă dulce, să văd din nou floarea unei primăveri pierdute.
După câteva zile, iarna crudă îşi strânge cojoacele de catifea albă şi, urcând pe ursul său de
gheaţă, se îndepărtează încet-încet, îndreptându-se spre răsărit. Imediat, voalul brodat cu aurul
razelor de soare acoperă câmpul, dealurile, munţii, iar albastrul cerului prinde o nuanţă azurie, o
dungă de viaţă. S-a întors vesela primăvară cu alai de lumină şi culori vii. Ochii ei mai albaştri ca
marea colorează peisajul feeric de mult uitat cu locuri sihastre.
Pe crenguţele firave, uscate de toamnă şi de deşertul iernii, încep să apară mărgele mici şi
verzi. Nu după mult timp, la apariţia zorilor de zi, ciripitul magic al păsărilor răsare şi el odată cu
lumina. S-au întors degrabă, auzind vestea cea bună: cârduri-cârduri de cocori, de rândunele ori de
raţe sălbatice se înşiruie pe cer, iar trupurile lor parcă sunt învelite în aur. Lumea nouă li se aşterne
numai şi numai lor la picioare: case, câmpuri, ţarcuri, mile şi mile de pământ. Iar în păduri şi pe
verzile câmpii vezi peste tot tufe, pomi şi pe mult aşteptaţii ghiocei, vestitorii primăverii.
Ploi calde izvorăsc când şi când ca dintr-o fântână, spălând tabloul primăvăratic. Apoi, totul
se împleteşte din nou în armonie şi căldură. Văpaia blândă a soarelui te mângâie cu duioşie ca o
mamă. Stând pe iarba proaspătă, te descoperi într-o altă lume de poveste, ca un vis care te
părăseşte, dar se întoarce iar şi iar la tine, doar ca să-ţi aline dorul.
În frumuseţea sa trecătoare primăvara te lasă să descoperi viaţa de ştrengar, lumina şi, mai
presus de toate, vraja nemărginită a unei feerii.
Seara, o cascadă de întuneric se revarsă peste creaţia nemaivăzută a Zânei Primăvară. Luna
se schimbă în veşminte de sărbătoare, împrăştiindu-şi argintul pe cer şi în apele limpezi. Timpul,
bătrânul cel blajin şi peste tot prezent, înghite cu nesaţ orele nocturne, lăsând ziua să pătrundă
iarăşi printre stâncile negrului nopţii.
Andreea Cojocaru, clasa a V-a D
E iarna. În mărul de la geamul meu, zăresc o vrăbiuţă. O văd cum tremură.
Atunci, hotărăsc să fac ceva pentru ea. Nu stau prea mult pe gănduri, iau apa, firmiturile
de pâine şi i le aşez în pomul încărcat cu zăpadă. Dar, mica vietate, şi-a luat zborul. Dezamăgită,
intru, tristă, în casă. Mă uit pe geam . Surpriză, noua mea prietenă, mănâncă lacom!
De bucurie, îmi propun să-i asigur zilnic hrana necesară, până când se încălzeşte afară.
Iar pentru iarna următoare îi voi pregăti o căsuţă .
Ce fericită sunt că am făcut o faptă bună!
Gavrilescu Macrina, clasa I C
9
7