Petale de lumina Revista Petale de lumina nr. 18 | Page 18
Erau vechi, dar tu m-ai învăţat că
lucrurile vechi ascund taine de nepătruns.
Bunico, tu le-ai dezlegat? Sigur ai făcut-o. Doar
tu ştii atâtea...
Uneori mi-aş dori să fiu ca tine. Numai tu
ştii ce stă scris pe răvaşele copacilor în miez de
toamnă. Mai ştii când îmi citeai cuvintele
stejarului, aşternute pe o frunză ruginită? Doar
tu le vedeai. Cu ochii sufletului, bunico, fiindcă
tu ai un suflet mare şi în el păstrezi o dragoste
mult prea profundă şi pură pentru ca eu să o
înţeleg pe deplin. Sufletul meu seamănă cu al
tău? Aş vrea să semene. Şi vreau să vii şi anul
acesta de Crăciun. Fără tine Crăciunul nu mai
e la fel. Şi bradul nu mai e aşa de luminos. Şi
colindele nu mai sunt atât de înduioşătoare.
Vreau să îmi mai cânţi cu glasul tău moale.
Vreau să simt din nou cum cuvintele vibrează,
împletindu-se în versuri dulci. Şi vreau să-mi
spui din nou povestea Fecioarei Maria, pentru
că nimeni nu o spune ca tine. Şi vreau chiar să
mă dojeneşti din nou. Mi-
e dor să-ţi văd genele dese
împreunându-se, pentru
ca mai apoi buzele pline
să ţi se arcuiască într-un
zâmbet cald. Vei veni,
bunico, nu-i aşa? Eu sper.
Cu un surâs satisfăcut
cobor din pat şi, păşind
grijulie,
intru
în
sufragerie. Pe o bucată
mototolită de ziar, în miez
de noapte, acompaniată
numai de razele sidefii ale lunii, îi scriu
Moşului. Anul acesta am o singură dorinţă.
Bunico, ştii care e aceea?!
Î ntuneric.
Linişte.
Suspin. E o altă
noapte, un alt vis
tulburător,
dar
aceeaşi
eu.
Eu,
ghemuită sub pătura
prea groasă, strigând
vag un nume. Lupta
cu dorul e de mult
pierdută, mi-au rămas
doar amăgirile. Dar
încă aştept. Tata mi-a
spus azi că te întorci
Iulia Muşat, clasa aVI-a B
curând. A râs uşor
când o lacrimă mi-a
curs timidă pe obraz, trădându-mi mâhnirea.
Dar dacă cerul, obosit, nu va mai putea susţine
brav greutatea norilor şi afară va ninge? Îţi
aminteşti cum numeai tu fulgii de nea, bunico?
Eu, da. Aripi frânte. Şi dacă va ninge cu aripi
frânte ca atunci când tu erai mică? Dacă pătura
de omăt va fi prea groasă şi trenurile ( - da,
bunico, trenurile) acelea vechi în care am
cunoscut-o pe Maria- nu vor mai vrea să te aducă
înapoi?
Mi-e dor de ochii tăi jucăuşi ca de
coţofană, care aleargă întotdeauna vioi peste
vrafurile de cărţi din bibliotecă. Mi-e dor de
chipul tău brăzdat de riduri. Bunico, mai ţii
minte momentele când te mângâiam, spunân-
du-ţi că nu vei fi niciodată bătrână? Surâdeai
moale, cu ochii trişti. Te îndoiai de vorbele mele?
Eu cred încă în ele.
Mi-e dor de clipele în care hrăneam puii
amândouă. Şi mi-e dor de dimineţile de Crăciun
în care, împreună cu mama şi tata, desfăceam
cadourile. Ţii minte cum mă pierdeam printre
funde colorate şi panglici? Darurile tale mă
Alina Cristea, clasa a VI-a B
16