Chicoș Cosmina
„CĂRȚI PERECHE ÎN LITERATURA
ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ”
DE ELISABETA L Ă SCONI
Dacă nu ați urmărit revistele literare în ultimele două decenii, mai ales
„Adevărul literar și artistic”, „România literară” sau „Viața Românească”,
poate ca numele Elisabetei Lăsconi nu vă spune mare lucru. Dar vorbim de
cea mai pasionată, inteligentă și de departe cea mai originală cronicăreasă
de carte de la noi. Elisabeta Lăsconi a citit cu pasiune literatură străină,
deopotrivă clasică și contemporană, deschidere care i-a permis să
urmărească teme, motive, desfășurări narative comune indiferent de
timpul și spațiul cultural. Eseista și-a numit aceste demersuri de
detectivism literar care nu caută să rezolve enigme, ci să le scoată la
suprafață, „fantezii comparatiste”.
Fără să-și propună să susțină vreo direcție teoretică a comparatismului contemporan, volumul regretatei
Elisabeta Lăsconi (n. 2 februarie 1957- d. 27 februarie 2016), intitulat „Cărți pereche în literatura română și
universală”, reprezintă un veritabil manual de literatură comparată și un necesar ghid pentru cei pasionați de
fenomenul comparatist.
Cartea aceasta s-a născut, după cum autoarea însăși mărturisește în „Fantezii comparatiste”, textul plasat la
finalul volumului și subintitulat „ In loc de închiriere”, „dintr-o mare iubire față de literatura română și din
pasiunea constantă față de literatura universală”. Iar acest lucru este evident încă din primele pagini sau după
simpla parcurgere a cuprinsului (impresionant în sine, materialul abordat acoperind o arie vastă, începând cu
literatura secolului al XIX-lea, discutată în prima parte a cărții, „Întemeieri și capodopere: basm cult, nuvelă și
roman”, continuând cu secolul al XX-lea, preocuparea din partea a doua și a treia a volumului).
Elisabeta Lăsconi citea cu o extraordinară plăcere literatura lumii, mai ales pe cea contemporană. Dar recitesc
deopotrivă marile cărți românești și universale, demonstrând că în domeniul culturii nu există adevăruri unice
și definite și că literatura este tărâmul permanentelor redescoperiri. Așadar, cartea devine o veritabilă
călătorie printre cărțile preferate ale autoarei.
De câteva ori, cărțile puse în relație de Elisabeta Lăsconi au apărut cam în același timp, dar la distanțe
cultural-geografice mari. De cele mai multe ori însă, corespondențele străbat câteva zeci de ani, dar și câteva
secole. De exemplu, în prima categorie găsim: „ Ferma Coțofana Veselă”, de Radu Tudoran și „Ferma
animalelor”, de George Orwell sau „Șoarecele B”, de I.D.Sîrbuși „ Flori pentru Algernon”, de Daniel Keyes.
Elisabeta Lăsconi dă senzația, uneori, că propune ipostaze riscante, cum ar fi apropierea dintre „Povestea
porcului”, de Ion Creangă și „Măgarul de aur” al lui Apuleius.
Capitolul final îi este dedicat lui Mircea Eliade, a cărui operă Elisabeta Lăsconi o pune în relație cu scrieri
aparținând, în special, unor scriitori chinezi și japonezi, precum Hong Ying și FumikoEnchi.
36