muntenii pamfletul arghezian, în Pitarul Hristache antonpannismul etc. că, în sfârșit, după o istorie, în care
jumătate din țară taie pe cealaltă jumătate și-i vâră țepi în șezut, poți spune că drama era genul mai nimerit
al literaturii române și că romanul e încă o aberație etc., etc. Bineînțeles, evită eroarea lui Iorga de a trata
despre scripturi și alte evanghelii, despre istoria tiparului. Se ocupa numai cu ceea ce dezvăluie procesul
creator (ideație și limbă), iar restul l-a dat, măsurat, cu petit, ca ligament. ,,Ultima obligație, tipografică, n-a
fost respectată, cât despre chestiunea că romanul e o aberație trebuie înțeleasă ca o glumă, mai ales având
în vedere că în aceeași vreme Călinescu scria „Enigma Otiliei”. Romanul și monografia despre Creangă
încetinesc ritmul de lucru la „Istoria literaturii române”, asupra căreia G. Călinescu revine abia la 6 august
1938, după apariția ambelor cărți amintite. Promite acum lucrarea pentru 1939, altfel decât în 1936: ,,Nu
două volume ți-aș da pe 39, scrie el aceluiași editor, ci mai mult. Să mă explic. Vreau, la autorii însemnați,
să fac monografii complete (Bolintineanu, Alecsandri, Eliade Rădulescu, Hasdeu etc.). Alții mai mărunți îi
vâr laolaltă într-un volum, dar tot după principiul monografic. Lucrez repede, fiindcă lucrez în zone
alăturate... Ai putea deci să-mi rezervi vreo 1000-2000 de pagini de volum obișnuit, de vreme ce e vorba de
continuarea unei serii. Pot, nu e vorbă, să dau și altei edituri unele părți. Cum vei decide, presupunând că
voi fi în stare să mă țin de cuvânt. Însă, fără vreo piedică externă, în condițiile de acum, pot face patru
monografii într-un an, mai ales că la ceilalți scriitori excesul de informație nu e recomandabil, trebuindu-ne
repede o impresie justă estetică a întregii literaturi. Te rog apoi ca Ist. lit. rom. să rămână rezervată exclusiv
mie, fiindcă oricând mă pot decide să dau volumul I. E o chestiune numai de economie și inspirație pe care
n-o pot explica aici. Ce-ți dau imediat?” De asemenea, Călinescu publicase un articol despre poezia lui D.
Bolintineanu în trei numere din Revista Fundațiilor Regale, 1937-1938 (noiembrie-decembrie 1937 -
ianuarie 1938). La acesta adăuga, în Jurnalul literar din 26 februarie 1939, articolul despre D. Bolintineanu,
autor de ,,vieți romanțate" din studiul completat, probabil între timp, cu biografia, așa cum a apărut în
„Istoria literaturii române”.
La 12 august 1940, Călinescu trimite ceea ce până la această dată se consideră partea I a cărții, până la
Junimea, deci primele 341 de pagini. Într-adevăr, G. Călinescu s-a ținut de cuvânt și a trimis la 23
septembrie 1940 și partea a II-a a cărții, reținând unele pagini pentru finisare (capitolele Eminescu,
Creangă).
32