,, În triumviratul partid-securitate-cenzură, aceasta din urmă avea rol de executant atât al instrucțiunilor partidului, cât și al unor sarcini ale Securității. În general, relația cenzurii cu Securitatea nu s-a redus doar la o colaborare fructoasă.”( COROBCA, 2014: 302)
IV. Disidență. Subversivitate. Rezistență prin cultură
,, Rezistenţa anticomunistă din România a fost un fenomen istoric specific epocii contemporane şi, în egală măsură, un epifenomen, în condiţiile în care regimul comunist s-a instituţionalizat şi s-a instaurat deplin în societatea românească. Cronologic ea se întinde pe o perioadă de 50 ani, luând aspecte diferite, în funcţie de contextul opresiv instaurat de autorităţile comuniste”( RADOSAV: 371).
Este unanim cunoscută suferința disidenților. De exemplu, felul cum Paul Goma a îndurat represiunile stalinismului, dar și felul în care cei ce alegeau exilul erau departe de familie.,, Antigonicii, precum eroina lui Sofocle, s-au împotrivit, fără inhibiţii, unui sistem satrapic, în numele drepturilor omului, asumându-şi marile riscuri: închisoarea şi condamnarea la moarte( dintre scriitori: Ion Caraion, Constant Tonegaru, Dinu Pillat, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Paul Goma; dintre intelectuali( a nu se înţelege că scriitorii nu sunt intelectuali): Radu Filipescu, Gabriel Andreescu, Liviu Antonesei, Mihai Botez, Doina Cornea, Gheorghe Ursu.”( Aurelian Zisu-,, Tragicul disidenței” în,, Condiția scriitorului”, p. 178)
Paul Goma este unul dintre cei mai importanți disidenți. A intrat în atenţia Securităţii în 1956. După doi ani la Gherla, a fost condamnat la 36 de luni de domiciliu forțat la Lățeşti. La Plenara lărgită de partid a USR, din 15 noiembrie 1971, prezidată de „ tov. Dumitru Popescu, secretar al CC al PCR”, după cum ne spune informatorul „ Radu Moldovan”„[...] Cineva din prezidiu a pus problema transfugilor şi a trădătorilor: Breban, Ţepeneag şi Paul Goma. Cei care au vorbit cu mai mult aplomb şi duritate în această chestiune au fost Eugen Barbu, Corneliu Leu, Ion Lăncrănjan, Nicolae Stoian etc. [...] Cam aceiaşi scriitori – şi alţii – au discutat şi cazul Goma, criticându-l aspru. De asemenea, câţiva membri ai prezidiului. [...] Paul Goma s-a justificat pe scurt – cam aşa: câţiva ani de zile a încercat să publice cartea în ţară. A avut nenumărate audienţe la CC al PCR, la Secţiile Presă şi Propagandă, Literatură şi Artă. Nu i s-a aprobat publicarea. Cum o carte apărută în ţară poate apoi să fie publicată în străinătate, el a cerut să i se tipărească aici numai în 5 exemplare, ca apoi s-o poată trimite afară. Nu i s-a aprobat nici acest lucru.”
11