Optimism nr. 29 - Iunie 2016 | Page 7

Initiative (BIPAI), medic-şef Texas Children’s Hospital, profesor şi director al J.S. Abercrombie, Ralph D. Feigin Chair, Departamentul de pediatrie, Baylor College of Medicine. „Când mă gândesc la Jeff Richardson mi se topeşte inima. Nu sunt sigură dacă este conştient de dimensiunea schimbării pe care a adus-o în vieţile a sute de copii şi de familii din România şi cum a modelat comportamentul echipei clinicii noastre. De fiecare dată când a vizitat Constanţa, primul sa dorinţă a fost să se întâlnească cu pacienţii, să vadă care sunt experienţele şi nevoile lor. Nu a pus niciodată rapoartele şi cifrele mai presus de pacient şi de povestea lui. Accentul pus pe ajutorarea oamenilor şi pe a răspunde nevoilor lor reale este ceea ce Jeff Richardson ne-a dat mai de preţ. Am admirat întotdeauna modul în care a dat încredere echipei noastre să creeze programe complete pentru comunitate. A crezut mereu că schimbarea în sistemul de sănătate vine cu persistenţă şi cu susţinere. Pentru asta luptăm în continuare, 15 ani mai târziu: să ajutăm comunitatea. În contextul retragerii lui Jeff din activitate dorim să îi mulţumim pentru faptul că a fost un lider cu suflet şi un prieten pentru toţi pacienţii noştri” - Ana-Maria Schweitzer, director executiv Baylor România. „Un partener este definit ca o persoană care ia parte la o acţiune alături de ceilalţi. Jeff Richardson a fost definiţia adevăratului partener. El este un militant pentru copii, iar Centrul de Excelenţă Baylor din România şi Casa Florilor sunt doar mici exemple ale moştenirii sale” - Mike Mizwa, Chief Operating Officer/Senior Vice President, Baylor College of Medicine International Pediatric AIDS Initiative (BIPAI). Jeff Richardson, un lider cu suflet A nul acesta îl celebrăm pe unul dintre cei mai vechi parteneri şi prieteni ai BIPAI, Jeff Richardson. Baylor România nu ar fi ceea ce este astăzi fără aportul extrem de important al domnului Richardson, care se retrage din activitate după o îndelungată carieră ca susţinător al persoanelor infectate cu virusul HIV. Fiind liderul, în ultimii 15 ani, al Abbot Fund şi al AbbVie Foundation, Jeff Richardson a avut un rol cheie în înfiinţarea Centului de Excelenţă din România, în deschiderea Casei Florilor şi, mai târziu, a apartamentelor pentru tineri vulnerabili cu HIV. I se datorează, de asemenea, serviciile medicale oferite de Fundaţia Baylor pacienţilor cu HIV şi hepatită din România. Ca o moştenire a muncii sale care a schimbat vieţi, multe dintre programele pe care le-a susţinut au fost preluate, având astfel o dezvoltare semnificativă. Spre exemplu, prima clinică BIPAI a fost inaugurată în România, cu sprijinul Abbott şi Abbott Fund, în aprilie 2001, cu peste 600 de pacienţi. Astăzi, reţeaua Baylor deserveşte mai mult de 270.000 de copii şi tineri cu HIV/SIDA şi alte boli care pun viaţa în pericol, în 14 ţări. „Jeff Richardson a fost un prieten adevărat şi un partener chiar de la umilele începuturi ale BIPAI până în prezent. Ne-a ajutat să devenim mai buni din toate punctele de vedere. Jeff va fi mereu un membru iubit al familiei BIPAI” - Dr. Mark W. Kline, fondatorul Baylor College of Medicine International Pediatric AIDS 7