My FriendLand for you - eTwinning grozesti_prezentare | Page 18

COMUNA GROZEȘTI ÎN ISTORIE ȘI ÎN LEGENDE Izvoarele istorice sunt puține și multe dintre acestea incerte. Se pare că primul dintre documentele istorice care amintesc de locurile actuale ale comunei este reprezentat de un document de arhivă, din 13 ianuarie 1519, păstrat de Neagoe Basarab Voievod, act prin care Mânăstirea Gura Motrului primea, ”moșii în Șușița” 1 . Totuși cele mai relevante și certe date despre satele care alcătuiesc astăzi comuna le regăsim în ”Marele dicționar geografic al Romîniei: alcătuit şi prelucrat după dicţionarele parţiale pe judeţe.” 2 – vol I-V, care cuprinde următoarele informații: • despre “ Cârceni, comună rur., în județul Mehedinți plasa Motru d.j–Dumbrava, la 59 kil de orașul Turnul Severin, și la 12 kil de Strehaia, reședința plașii. Este formată dintr-un singur sat. Se mărginește la E cu com. rur. Grozești, la S cu proprietatea statului Strehaia, la V cu comuna Munți-din-Dos și la N cu comuna Borăști, din județul Gorj. Are o populație de 500 locuitori, din cari 95 contribuabili, care trăiesc în 116 case. Locuitorii posedă 20 pluguri, 30 care cu boi, 5 căruțe cu cai. Sunt 36 stupi. In comună este o biserică, deservită de 1 preot și 2 cântăreți; o școală, cu un învățător, frecuentată de 23 elevi; o cârciumă. Budgetul comunei este la venituri de 510 lei și la cheltuieli de 483 lei. Vite sunt: 200 vite mari cornute, 16 cai, 210 oi și 116 rîmători. Comuna Cîrceni este situată pe o vale. Inainte de Regulamentul Organic era situată pe Dealul Pleșcota. Dealurile mai principale din această comună sunt: Dealul-Borăscului, Dealul-Șurlei, Dealul-Mormîntului, Dealul-Plescotei, Dealul Menților și Dealul- Cerânganilor. Vai principale sunt: Valea-Patulelor, Valea-Mare, Valea Vîrzobului și Valea Inului. Comuna este udată de apa Șușița, care vine din Carpați și merge spre E. de se varsă în Jiu. Este legată de șoseaua vecinală Strehaia prin șoseaua Strehaia-Ohaba, ce o străbate prin mijloc” 3 • despre ” Grozești, com. rur., jud. Mehedinți, pl. Motrul-d.-j., la 65 kil. de orașul Turnul Severin, iar de Strehaia, reședința plășei, de 17 kil. Este așezată pe o vale. Înainte se numea Șușița, după pîrîul ce o udă. Se mărginește la E. cu com. Șușița; la S., cu com. Stîngăceaua ; la V., cu com. Cîrceni ; iar la N., cu com. Calopărul-de-Gorj. Are 740 locuitori, din care 117 contribuabili ; locuesc in 162 case. Locuitorii posedă : 30 pluguri, 62 care cu boi, 3 căruțe cu cai; 41 stupi. Prin com. trece șoseaua Circeni-Grozesti-Stingaceaua. Are : o biserica, cu 1 preot și 2 cintăreti; o școală, condusă de 1 invățător, frecuentată de 23 elevi; o cîrciumă. Budgetul com. este la venituri de 1838 lei si la cheltueli, de 888 lei. Vite : 460 vite mari cornute, 22 cai, 400 oi si 480 rimatori. De remarcat in aceasta com. 1 Moisescu, Cristian (2003). Arhitectura epocii lui Matei Basarab II, Repertoriul edificiilor de cult. București: Editura Meridiane. ISBN 973-33-0490-5, pag. 85; 2 Lahovari I.C, Bratianu I.C., Tocilescu G.G (1898-1902), Marele Dicţionar Geografic al României : alcătuit şi prelucrat după dicţionarele parţiale pe judeţe. Volumele I-V; 3 Lahovari I.C, Bratianu I.C., Tocilescu G.G (1898-1902), Marele Dicţionar Geografic al României : alcătuit şi prelucrat după dicţionarele parţiale pe judeţe. Volumul 2, pag. 500;