My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 4

vastității șantierului de lucru al Profesorului. În acești ani a publicat, spre exemplu, cele
10 volume ale Istoriei Românilor, Istoria lui Mihai Viteazul (2 vol.), Neamul lui Petru
Șchiopul și vechi monumente de limbă mai nouă, La France de Constantinople et de Morée,
Les Balkans et l’Empire byzantin, Dovezi despre conștiința originei românilor, Legături
comerciale ale României cu țările balcanice în trecut, Tradițiile comerțului în regiunile
dunărene, Despre Homer, piesele de teatru Sângele lui Minos, Moartea lui Assur, Regele
Cristina, Moartea lui Alexandru, pentru a nu aminti decât câteva. Alte lucrări întocmite pe
baza publicațiilor împrumutate în acești ani au apărut mai târziu. Toate cuprind o
problematică vastă, care s e regăsește, așadar, în volume de sine stătătoare, în studii
ample, în lecții ținute în țară și în străinătate, în comunicări prezentate în cadrul
Universității de vară de la Vălenii de Munte sau în ședințele Academiei Române. Între
acestea din urmă pot fi amintite comunicările despre Influențele românești și germane în
opera
literară
a
reginei
Elisabeta,
Explicația
monumentului de
Clisi, Paralelisme
inițiative de
universală la
comemorările
la
Adam-
și
istorie
români ori
lui de
Lope
Vega, Giacomo
Leopardi,
Giambattista Vico, pentru a
nu decât câteva.
aminti
Din
fișelor,
parcurgerea
se
poate
trage
concluzia că N. Iorga lucra în același timp la mai multe subiecte deodată, într-o singură zi
fiind împrumutate, adesea, un număr destul de mare de publicații cu tematică variată.
Interesant este că cel mai adesea, Nicolae Iorga a folosit edițiile originale ale unor lucrări,
dovadă nu numai a cunoașterii perfecte a limbilor în care au fost scrise, dar și a dorinței
sale de a merge la izvorul principal.
Fără îndoială, multe dintre cărțile și revistele împrumutate de la Biblioteca
Academiei se aflau și în vasta bibliotecă a lui Nicolae Iorga din bulevardul Bonaparte unde
își avea locuința și unde era și sediul Institutului de Istorie Universală ctitorit de el – în
primul rând cele care îl aveau ca autor –, dar cel mai probabil timpul nu i-a permis să le
caute în propria bibliotecă. A apelat la o cale mai ușoară, aceea a împrumutului din
Biblioteca Academiei Române, păstrătoare a unui tezaur impresionant de publicații.
Aceasta a făcut-o, așa cum o dovedesc fișele păstrate, cel mai des prin intermediul
3