Galilor, poate, prin ingeniozitate, voință, curaj și angajament,
să se apere de cei care doresc să îl distrugă cu ajutorul armatele
convenționale sau a unor armate de sinucigași. Israelul a făcut
toate acestea încercând, în același timp, să adere la un cod strict
de conduită militară, mult superior, din punct de vedere moral,
altor armate din lumea democratică, și absolut de necomparat
cu regulamentele armatelor unor țări nedemocratice. Soldații
israelieni se confruntă cu un inamic gata să trimită copii în
prim planul confruntării armate și care se ascunde în moschei,
școli și spitale. În legătură cu fenomenul de răspândire a
terorismului, multe țări fac eforturi să învețe din strategiile
de răspuns elaborate de Israel și din modelele de rezistență
implementate la nivel național.
De asemenea, s-a ajuns la o calitate a vieții care îl situează
printre țările ale căror cetățeni sunt printre cei mai sănătoși
din întreaga lume, cu o speranță de viață deosebit de mare,
mult superioară celei din S.U.A., ca să nu mai facem referire
la indicele anual de fericire al locuitorilor, aflat la un nivel
superior în mod constant.
A făurit o cultură înfloritoare, a cărei muzicieni, scriitori,
artiști și, cel mai recent, producții de televiziune, sunt admirate
inclusiv la mare distanță de granițele sale. În acest fel, Israelul
a preluat cu dragoste o limbă străveche, ebraica, limba
profeților, și a modernizat-o pentru a o adapta vocabularului
lumii contemporane.
În pofida câtorva voci extremiste, intolerante, care merită
condamnarea noastră unanimă, statul evreu a dezvoltat un
climat de respect pentru alte grupări religioase, inclusiv pentru
Baha’i, creștinism și islam, respectiv pentru locurile lor de cult.
Poate orice altă națiune din zonă măcar să sugereze o astfel de
afirmație referitor la politica propriei lor țări?
Mai mult, Israelul a dezvoltat un sector agricol din a cărui
experiență au de învățat foarte mult țările în curs de dezvoltare,
11