Introducere in Stiinta Calculatoarelor 2013 | Page 218
În final informaţiile utile ajung ca mesaj (în cazul nostru fişier) la
utilizatorul uman.
Aşa cum o scrisoare se pune într-un plic pe care se înscrie adresa şi
indicaţia „Par Avion”, apoi se încarcă într-un container special pe care
este aplicată eticheta cu numărul de zbor cu care va pleca, urmând ca la
destinaţie să se extragă plicul din container şi în final scrisoarea din plic.
Tot astfel, fiecare nivel împachetează datele (utile) primite de la nivelul
superior, adaugă informaţii suplimentare specifice şi îl predă nivelului
inferior. Informaţiile suplimentare sunt destinate stratului omolog
(adică de pe acelaşi nivel) ale transportorilor de pe traseul până la
destinaţie, care „se înţeleg” între ei deoarece respectă acelaşi protocol.
Resurse accesibile în reţea
Toate mijloacele fizice (hardware) şi logice (software) folosite în
comun de mai mulţi utilizatori constituie resurse ale reţelei. Tipuri de
resurse uzuale sunt:
fişiere şi directoare pe discuri (fixe, optice, etc.), montate la server,
la staţiile de lucru, sau în arii de discuri conectate direct la reţea şi
accesibile prin intermediul unui sistem de fişiere (cum sunt NTFS – MS
Windows, NFS – SUN, Linux / UNIX);
imprimante folosite în comun de utilizatori, eventual imprimante de
reţea – care sunt conectate direct la reţea şi nu prin intermediul unui
calculator;
programe server: server de fişiere (de acces la fişiere folosite în
comun), server de poştă electronică (de acces emisie/recepţie mesaje
text), server web (de găzduire pagini web), server FTP (de transfer
fişiere);
diverse periferice speciale: mese de desen, interfeţe de comunicaţie,
echipamente multimedia, interfeţe de proces.
Fiind folosite în comun, resursele trebuie gestionate adică alocate pe
rând fiecărui utilizator care solicită accesul la resursă; de obicei, sarcina
de gestionare a unei resurse revine unui program server (care lucrează
permanent – este „rezident” în memoria de lucru) pe calculatorul sau la
dispozitivul unde se află resursa (de exemplu, imprimanta de reţea are
218