Introducere in Stiinta Calculatoarelor 2013 | Page 213
trecând astfel pe la staţia destinaţie dar pachetele fiind „ascultate” de
toate staţiile de pe parcurs.
Topologia inel în formă de stea – în care există un echipament central
de la care pleacă un cablu cu fire dus-întors către staţii; combină
avantajele celor două topologii.
Topologia magistrală – în care staţiile sunt conectate la o linie
comună pe care o împart la momentul emisiei. În Figura 52 a) se
prezintă o magistrală aşa cum este ea utilizată mai des astăzi, anume
pentru „coloana vertebrală” („backbone”) a unei reţele mari (de
exemplu reţea metropolitană MAN). Se observă că la magistrală sunt
conectate dirijoare, care apoi transmit datele la reţele locale. Se asigură
astfel o cale simplă şi relativ ieftină (pentru distanţe mari) în care datele
sunt transferate cu viteză mare, iar traficul pe magistrală nu este încărcat
decât cu date schimbate între reţelele locale (traficul din interiorul lor
fiind „ascuns” prin dirijorul propriu R). Avantajul major îl constituie
lungimea de cablu – minimă între toate tipologiile, dar şi posibilitatea
de emisie a unui pachet care poate fi „auzit” de toţi abonaţii magistralei;
dezavantajul major îl constituie fiabilitatea slabă – un defect nu se poate
localiza uşor, el blocând toată magistrala în orice punct ar surveni (pe
cablu, în conectori, etc.).
Topologia plasă – în care staţiile au legături multiple între ele (două
câte două). Este o topologie utilizată în reţele largi, în Figura 52 b) fiind
ilustrată o reţea largă cu interconectare plasă a mai multor dirijoare,
fiecare fiind o „poartă” către o reţea locală. În această topologie
importantă este redundanţa căilor pentru date între staţii (adică existenţa
mai multor trasee pentru transferul de date); prin redundanţă, se poate
menţine funcţionarea reţelei largi chiar la apariţia defectelor pe o linie
sau la un dirijor, pentru că se pot folosi trasee ocolitoare – stabilite pe
loc de către celelalte dirijoare în momentul când cel implicat în defect
nu mai răspunde.
213