Introducere in Stiinta Calculatoarelor 2013 | Page 104

modele – ca viziuni conceptuale asupra obiectelor şi activităţilor într-un domeniu dat; metode – ca acţiuni ce determină obiecte şi activităţi concrete din problema de rezolvat; instrumente – ca mijloace de lucru software care ajută analiza şi/sau proiectarea aplicaţiei. Formularea cerinţelor În această etapă se enunţă, de fapt, problema ce se doreşte rezolvată cu ajutorul calculatorului şi constituie motivul pentru care este necesară aplicaţia şi se enunţă o soluţie de principiu, care rezultă chiar din formularea cerinţelor noului program sau sistem informatic. Adesea, beneficiarul aplicaţiei nu ştie exact ce doreşte de fapt şi nici posibilităţile pe care un program i le poate oferi. De aceea, ciclul de viaţă se poate relua, chiar cu reformularea cerinţelor – spre a fi în acord cu realitatea sau cu disponibilul financiar pentru produsul program. Figura 21. Ciclul de realizare a unui produs program (aplicaţie sau sistem informatic) Analiza problemei Această etapă începe cu „Studiu şi elaborarea soluţiei problemei”, prin care se evaluează situaţia existentă, se parcurg metode sau soluţii deja 104