Introducere in Stiinta Calculatoarelor 2013 | Page 102

Programarea este dependentă de limbajul de codificare a instrucţiunilor,
de cunoştinţele programatorului privind regulile structurale (sintaxa) şi
semnificaţia elementelor de limbaj (semantica), de modul cum se
execută (clar, comentat şi documentat) şi de modul general de gândire
privind soluţionarea problemelor (metode de analiză şi implementare).
De aceea, mult timp, programarea s-a considerat o „artă”,
programatorul fiind o persoană care se poate exprima pe sine (ca mod
de gândire, eleganţă în exprimare, eficienţă a soluţiei) prin produsul
program realizat. Întrucât
informatica a devenit o industrie,
programarea este privită astăzi prin prisma eficienţei muncii şi a
soluţiilor, adică vizează productivitatea muncii de programare şi
standardizare a utilizării produselor.
Se vorbeşte astăzi de „instrumente de programare” care oferă
programatorului (acum un lucrător foarte disciplinat, ghidat în acţiunile
sale) o serie de componente, reguli de combinare a lor şi structuri de
construire a aplicaţiilor, împreună cu mijloace de testare şi apoi
mijloace de elaborare automată a documentaţiei produsului. Imaginea
programatorului care primeşte o problemă, se aşează la calculator şi –
într-un fel de transă, tastează instrucţiune după instrucţiune realizând
un program unic în felul său, este o imagine de film naiv care nu are a
face cu realitatea. Mai mult, program F