Melania
prietenă în viaţa micuţei care nu mai era chiar aşa de micuţă.
Când termină ultimul cuvânt de scris nici nu mai pune punct şi
aruncă pixul pe birou alergând cu paşi zgomotoşi spre
sufragerie. Se aruncă pe canapea şi ia telecomanda dând
drumul la televizor. Îi pun pixul în penar, iar penarul alaturi de
caiet în geantă oftând lung. Melania nu are cele mai bune note
la şcoala, dar nu am cum să fiu suparat pe ea. Mă simt ciudat
când la şedinţele cu părinţi diriginta ei spune că sunt tatal ei.
M-am obişnuit să îmi spună unchiule, dar tati? Niciodata ce fel
de tati aş fii? Mă alaturi ei pe canapea aşezându-mă la
marginea canapelei lăsându-i picioarele ei lungi să se întindă.
Dar cum nu îi era şi aşa suficient işi întinde picioarele pe mine.
Sa dus perioada de Micuţul meu ponei, sa dus perioada
desenelor în general. Melania acum urmarea seriale cu tineri
actori care au la bază poveşti de dragoste siropoase şi elemente
paranormale. Ceva prost regizat pentru pre-adolescente ca
varcolac adolescent sau jurnalele vampirilor. Sincer preferam
mai mult desenele animate ca Sailor Moon sau Micuţul meu
ponei, mult mai mult. Melania nu ştie că eu seara mă reuit la
episoadele din Micuţul meu ponei pe laptop. Până la urmă
adulţii sunt doar nişte copii cu multe responsabilităţi pe cap. La
un momendat în episodul acesta din serialul acesta tampit apare
un tip la bustul gol cu pătrăţele bine făcute pe abdomen.
Pagina
45