HTML 1 Structura generală a unui document HTML(clone) | Page 8

4. Referinţe

În paragraful 1 am menţionat că referinţele (se mai numesc linkuri, legături, hiperlegături) reprezintă, probabil, cea mai importantă caracteristică a limbajului HTML. Prin intermediul unei referinţe se poate ajunge rapid către altă secvenţă a documentului curent sau către alt document (pe acelaşi sau pe alt server). Referinţele sînt zone active ale paginii Web, în sensul că la executarea unui clic pe ele, programul de explorare va actualiza pagina.

• Pentru a pune în evidenţă o referinţă, se folosesc etichetele <A> (de la „ancoră”) şi </A>. Atributul href al etichetei <A> este obligatoriu. Valoarea acestui atribut este numele fişierului html cu care se face legătura. Numele acestui fişier se scrie între simbolurile ” şi ”. Textul sau imaginea cuprinsă între etichetele <A> şi </A> devine zonă activă. Astfel, o referinţă se declară în modul următor:

<A href=URL> text sau imagine</A>, unde URL (Uniform Resourse Locator – identificator unic al resursei) este numele fişierului-destinaţie.

Observaţie: În acest paragraf vom examina doar referinţe, în care zona activă este un text.

În general o referinţă poate:

– lega documentul curent cu un document aflat în acelaşi director;

– lega documentul curent cu un document aflat pe acelaşi disc local;

– lega documentul curent cu un alt site;

– lega documentul curent cu o altă secvenţă a aceluiaşi document;

– lega documentul curent cu o secvenţă a altui document;

– lansa la execuţie o aplicaţie de expediere a mesajelor electronice;

– lega documentul curent cu un fişier de format arbitrar cu scopul creării unei copii pe disc a acestui fişier.

a) Dacă documentul referit se află în acelaşi director, atunci URL-ul este chiar numele acestui document.

b) Dacă documentul referit se află pe acelaşi disc local, dar într-un alt director, atunci se utilizează adresarea relativă.133

c) Dacă documentul referit reprezintă un alt site, atunci se indică adresa acestui site, scrisă între imbolurile ” şi ”.

Exemplul 1 :

Prezentăm conţinutul fişierului exemplul4.html, care conţine legături către:

• fişierul exemplul1.html (fişierul referit se află în acelaşi director);

• fişierul exemplul2.html (fişierul referit se află în subdirectorul EXEMPLE al directorului curent);

• fişierul exemplul3.html (fişierul referit se află în directorul MAPA, deci pe un nivel ierarhic

imediat superior);

• site-ul Universităţii de Stat din Tiraspol:

http://www.ust.md.

8