Ghidul Studentului UVT | Page 7

Dragi studenţi, În această secţiune încercăm să vă lămurim cu privire la noţiunile esenţiale pe care trebuie să le ştiţi ca să puteţi înţelege exact cum funcţionează universitatea. Structuri componente: universitate / facultate / departament Ca să înţelegem cum funcţionează o universitate, trebuie să îi cunoaştem structurile componente. Astfel, învăţământul superior se organizează în universităţi. Fiecare universitate are în componenţă mai multe facultăţi diferite. Fiecare facultate cuprinde un domeniu de specialitate sau mai multe, de obicei înrudite între ele. Fiecare facultate are în componenţă unul sau mai multe departamente, fiecare cuprinzând unul sau mai multe domenii de specialitate. Iar fiecare departament gestionează un număr de programe de studii. Programul de studii este aşa-numita specializare pe care tu o urmezi la facultate. Astfel, când cineva e întrebat ce studiază, un răspuns complet ar fi de felul următor: studentul X urmează programul de studii A la facultatea B din cadrul universităţii C. Câteva exemple: • studentul X urmează programul de studii Fizică medicală la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. • studentul Y urmează programul de studii Fi