Conform Legii Educaţiei Naţionale, studenții sunt reprezentaţi în proporţie de 25 % în senatul
universităţii şi consiliul fiecărei facultăţi. Astfel, Organizația Studenților din Universitatea de Vest din
Timișoara (OSUT), organizează în fiecare an alegeri de studenți reprezentanți. Aceștia sunt aleși la mai
multe nivele după cum urmează:
a) Șefii de grupă sau de an – mențin relația cu secretariatul, informează studenții despre decizii,
modificări și alte aspecte generale care privesc viața universitară, programează examene (după
consultarea studenților);
b) Studenții consilieri – minim 25 % din numărul total de membri ai consiliilor fiecărei facultăţi. Un
student consilier participă la ședințele consiliului facultății, are drept de vot în cadrul acestora, propune
și susține inițiative care reflectă opiniile studenților și le comunică acestora deciziile adoptate;
c) Studenții senatori – 25 % din numărul total de membri ai senatului. Un student senator reprezintă
interesele studenților la nivel de Universitate, participă și are drept de vot în cadrul ședințelor Senatului
și informează studenții cu privire la deciziile adoptate;
d) Șefii de cămin şi şefii de palier – reprezintă interesele studenților la nivel de cămin, raportează Universității
problemele existente și asigură respectarea regulamentului de cămin.
Alegerile studenților reprezentanți sunt organizate de OSUT la începutul fiecărui an
universitar, procesul electiv fiind transparent în toate etapele de desfășurare.
Durata mandatului unui student reprezentant este de 1 an, cu posibilitatea ca acesta să fie
reales la finalul unui mandat anterior. Calitatea de student reprezentant poate fi deţinută pentru maxim
patru ani.
La alegerile pentru studenţii reprezentanţi au drept de vot toţi studenţii UVT. Acestea se
desfăşoară conform Regulamentului de alegere a studenţilor reprezentanţi din UVT.
Pentru mai multe detalii vă invităm să accesați site-ul www.osut.ro.
www.uvt.ro
49