Ghidul Studentului UVT | Page 37

DPPD este o structură didactică şi de cercetare ştiinţifică a UVT în cadrul căreia se asigură pregătirea specifică a studenţilor şi a absolvenţilor învăţământului superior care optează pentru profesia de cadru didactic. Misiune: Profesionalizarea în cariera didactică, formarea iniţială, formarea continuă a personalului didactic din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, postliceal şi superior. Descriere: Programul de studii psihopedagogice este unic la nivel de ţară, fiind realizat în conformitate cu Ordinul ministrului 4316/03.06.2008 (anexele). Înscrierea la cursurile DPPD este opţională şi constă în completarea unei fişe de înscriere (preluarea fişei şi depunerea acesteia au loc la secretariatul DPPD, bulevardul Vasile Pârvan numărul 4, camera 226); Admiterea la cursurile DPPD se realizează pe baza unui interviu ce vizează identificarea setului de aptitudini de bază necesare profesiei didactice; Persoanele care nu optează pentru Programul de studii psihopedagogice prin D.P .D. în timpul studiilor de licenţă, îl pot urma în regim postuniversitar, după .P obţinerea licenţei, dar numai cu taxă, cf. OM 4316/03.06.2008. Conform legislaţiei în vigoare: Niciun absolvent de învăţământ superior nu poate fi cadru didactic (în învăţământul preuniversitar sau universitar) fără absolvirea cursurilor Programul de studii psihopedagogice şi obţinerea Certificatului de absolvire a DPPD, Nivel I, respectiv Nivel II. Planul de învăţământ după care se desfăşoară Programul de studii psihopedagogice este aprobat de M.E.C.I., fiind costituit conform noilor reglementări ale Procesului Bologna. DPPD organizează studii universitare în conformitate cu OM nr. 5745 din 13.09.2012 cu modificările şi completările ulterioare. Certificarea pentru profesia didactică se poate obţine la două niveluri, respectiv: a) Nivelul I (iniţial): acordă absolvenţilor de studii universitare dreptul să ocupe posturi didactice; b) Nivelul II (de aprofundare): acordă absolvenţilor de studii universitare dreptul să ocupe posturi didactice în învăţământul liceal, postliceal şi superior. Cabinetul cadrelor didactice DPPD se găseşte la camera 143 din cadrul UVT. www.uvt.ro 37