Curs / seminar / laborator
Cursurile sunt susținute de profesori, conferențiari și lectori și, în cadrul acestora,
sunt prezentate aspectele teoretice ale disciplinei respective. La cursuri participă, de regulă,
toți studenţii dintr-un an sau de la o specializare, respectiv serie.
Seminarele și laboratoarele sunt susținute de asistenți și lectori, reprezentând
partea aplicativă a cunoștințelor teoretice dobândite la cursuri. Aici participă doar studenții
unei grupe/subgrupe, iar interacțiunea profesor - student poate fi mult mai amplă. De reținut
faptul că activitățile realizate în cadrul seminarelor și laboratoarelor pot reprezenta condiții de
intrare în examen și sunt luate în considerare ca parte a notei finale (vezi criteriile din fișa
disciplinei aferente).
Disciplina Educație Fizică și Sport
Disciplina Educaţie Fizică şi Sport are caracter obligatoriu, pe o durată de patru
semestre, timp de o oră pe săptămână. Creditele dobândite în urma parcurgerii acestei discipline
(un credit/semestru) se vor adăuga suplimentar la cele 60 de credite obligatorii/an. Disciplina
„Educație Fizică și Sport” se va finaliza cu o evaluare pe bază de calificativ, de tipul
„promovat/nepromovat”. Astfel, evaluarea la această disciplină nu se va putea lua în considerare
la calculul mediilor anuale sau la promovarea unui an universitar, dar disciplina va trebui parcursă
pentru definitivarea traseului de învațare al oricărui student din UVT (pentru a putea susţine
examenul de finalizare de studii).
An / serie / grupă / subgrupă
Pentru optimizarea activităţilor de predare, studenţii înscriși la un program de studii vor
fi împărţiţi în: an de studiu (toţi studenţii înscrişi la programul respectiv într-un an anume), serie
(divizare a studenţilor dintr-un an), grupă şi subgrupă (cea mai mică formulă de lucru, ea poate
varia ca număr de studenţi în funcţie de specificul fiecărei facultăţi). Nu la toate facultăţile se
întâlnesc toate subdiviziunile, unele dintre ele putând lipsi. Aceasta împărţire are atât rolul de a
facilita transferul informaţiilor dinspre facultate spre studenţi, dar şi invers, cât şi de a organiza
activitatea de predare într-un mod accesibil printr-o identificare rapidă a studentului cu propria
formaţie de lucru, cu scopul parcurgerii cu mai mare uşurinţă a orarului. În funcţie de numărul de
studenţi înscrişi la respectivul program de studii, la activităţile de predare de tip curs va participa
tot anul sau toata seria, în timp ce seminarele şi laboratoarele se vor desfăşura cu fiecare grupă
sau subgrupă în parte. Aceasta divizare a studenţilor se face de cele mai multe ori alfabetic şi nu
se acceptă transferuri inter-grupe/serii decât în cazuri bine motivate.
www.uvt.ro
26