Ghidul Studentului UVT | Page 11

Universitatea a primit statutul de instituţie de învăţământ superior de stat acreditată şi denumirea Universitatea din Timişoara prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 999 din 27 septembrie 1962. În perioada 1965 – 1974, în cadrul Universităţii au funcţionat Facultatea de Matematică – Mecanică, Facultatea de Fizică, Facultatea de Filologie, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Istorie – Geografie, Facultatea de Ştiinţe Naturale şi Agricole, Facultatea de Educaţie Fizică, Facultatea de Arte Plastice (Desen) și Facultatea de Muzică. O parte dintre acestea au fost desfiinţate în anul 1974, an începând cu care au funcţionat, până în 1990, doar Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Facultatea de Filologie şi Facultatea de Ştiinţe Economice, cărora li s-a adăugat, timp de patru ani, învăţământul pedagogic. Începând cu anul 1990, în cadrul Universităţii şi-au desfăşurat activitatea: Facultatea de Matematică şi Informatică, Facultatea de Fizică, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Filologie (ulterior, Facultatea de Litere, Filosofie şi Istorie, apoi Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie) şi au fost înfiinţate sau reînfiinţate Facultatea de Drept, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţe ale Comunicării, Facultatea de Muzică, Facultatea de Arte şi Design și Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Prin Ordinul Ministerului Învăţământului nr. 9874 din 9 octombrie 1994, instituţia redobândeşte actuala sa denumire, Universitatea de Vest din Timișoara. Anul 2014 este an aniversar pentru universitate: se împlinesc 70 de ani de la semnarea Decretului Regal nr. 660 din 1944 de înfiinţare a acesteia. Este anul în care împreună reconstruim memoria universităţii prin amintirile şi experienţele trăite aici. Împreună suntem UVT şi împreună construim istoria universităţii! www.osut.ro 11