OŢEL
UN SINGUR MATERIAL, MAI MULTE SOLUŢII!
Stadiul atins în momentul de faţă de civilizaţia umană
este legat de progresele realizate de știinţă în domeniul
studiului metalelor.
Din cele mai vechi timpuri, începand cu epoca bronzului,
metalele au avut un rol important în viaţa comunităţilor
omenești, ajutând la dezvoltarea societăţii. De la cele
șapte metale ale lumii antice: aurul, cuprul, argintul,
plumbul, staniul, fierul și mercurul, știinţa a progresat
enorm, ajungând la aliaje speciale, la uraniu, la plutoniu
pe un drum presărat adesea cu jertfe.
Pentru a înţelege necesitatea metalelor și pentru a
descoperi lumea lor trebuie să ne uităm în jurul nostru și
să înţelegem că o parte din lucrurile care ne înconjoară
sunt confecţionate din metale a căror descoperire,
obţinere și prelucrare cuprind eforturile a zeci de mii de
oameni.
Cum ar fi lumea fără oţel? Ei bine, probabil că nu am
fi ajuns niciodată la nivelul de dezvoltare la care
suntem în momentul actual, iar multe lucruri ar fi
rămas neștiute, multe locuri ar fi rămas
nedescoperite.
Oţelul este materialul cu cea mai largă utilizare în
industrie. Șinele de cale ferată, componenete
importante ale avioanelor, scule, cuţite și multe
alte lucruri care poate la început ni se par banale au
adus lumea acolo unde este astăzi, la nivelul de
dezvoltare pe care îl cunoaștem. Sunt lucruri
simple, dar fără de care nu am putea mânca,
călători în fiecare colţ al lumii, nu ne-am putea
bucura de viaţă la nivelul la care ne bucurăm acum.
Așadar, ne putem imagina lumea fără oţel?
Andreea Sandu
Unul din metalele indispensabile civilizaţiei actuale este
oţelul, un aliaj al fierului cu un procent de carbon cuprins
între 0,018% și 2,04%.
4