Vă puteţi imagina lumea fără oţel?
ˆ
STIMAŢI COLABORATORI,
STIMAŢI COLEGI,
Am deosebita plăcere să vă prezint numărul 3 al revistei redactată
de Proinvest Group și dedicată colaboratorilor și angajaţilor noștri.
Ideea publicării unei reviste în care să prezentăm activitatea
companiei noastre a apărut în anul 2008, iar primele două numere
publicate în 2008 și 2009 au apărut sub numele Prointern. În 2016,
după 7 ani, proiectul a fost reluat într-o nouă formă și sub numele
de Focus on Steel.
Focus on Steel este o revistă dedicată angajaţilor și colaboratorilor
noștri (clienţi, furnizori, autorităţi), dar și tuturor celor pasionaţi de
oţel. Așa cum spune și numele revistei, compania noastră este
focusată pe prelucrarea oţelului și dorim să arătăm celor interesaţi
ceea ce putem face cu acest material. În plus, revista cuprinde
multe aspecte din viaţa de zi cu zi a companiei, de la produse noi și
până la activităţile din timpul liber ale angajaţilor noștri.
Vasile Sandu
Director General
2
V-aţi întrebat vreodată cum ar fi lumea fără oţel? Cu siguranţă, în
lipsa oţelului nu ar exita mașini, clădirile ar fi mai mici, iar
călătoriile în jurul lumii ar fi fost aproape imposibile. Oţelul stă la
baza oricărei activităţi și, în plus, este prietenos cu mediul, putând
fi reciclat la infinit. În consecinţă, atunci când mergeţi cu mașina,
trenul sau avionul, folosiţi liftul sau pur și simplu vă gândiţi la ceva
rezistent și durabil, amintiţi-vă de Proinvest Group!