Fii Erasmus, trăiește experiența! Ediția a V-a, 2026 | Page 99

Pe 22 aprilie am sărbătorit Ziua Internațională a Pământului împreună cu elevii și profesorii din Grecia. Am participat la activități dedicate protecției mediului și conștientizării problemelor ecologice.
Am vizitat liceul din Leptokarya, unde am descoperit modul în care elevii greci își desfășoară activitățile școlare și proiectele educaționale. Ziua 5 – Schimbările climatice și descoperirea orașelor grecești
În această zi am discutat despre schimbările climatice și despre efectele acestora în România și Grecia. Am comparat problemele de mediu din cele două țări și am propus soluții pentru protejarea naturii.
După activitățile educaționale, am vizitat orașul Thessaloniki, unul dintre cele mai importante orașe ale Greciei. Am descoperit obiective turistice, clădiri istorice și elemente specifice culturii grecești. În continuarea zilei am făcut o plimbare cu vaporul, unde am admirat peisajele și frumusețea litoralului grecesc. De asemenea, am vizitat Biserica Sfântul Dumitru, un loc important din punct de vedere religios și cultural. Am vizitat și orașul Katerini, unde am avut ocazia să observăm stilul de viață și tradițiile locale. Ziua 6- Activități finale și ceremonia de premiere
În această zi am participat la plantarea bujorilor, activitate care a simbolizat grija pentru natură și colaborarea dintre participanți.
La liceul din Leptokarya am vizitat sălile de clasă și am asistat la lecții de informatică, chimie, fizică și istorie. Astfel am putut observa diferențele și asemănările dintre sistemele educaționale.
Am participat și la activități sportive, precum voleiul, dar și la dansuri tradiționale românești și grecești, care au contribuit la consolidarea relațiilor dintre elevi. De asemenea, am luat parte la o vânătoare de comori în natură și am vizitat muzeul geologic, unde am aflat informații interesante despre rocile și relieful Greciei.
La finalul zilei a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor Erasmus +, moment emoționant care a marcat încheierea activităților proiectului. Ultima zi
Ultima zi a fost dedicată întâlnirii de rămas bun. Am discutat despre experiențele trăite, despre lucrurile învățate și despre prieteniile create în timpul proiectului. Despărțirea a fost emoționantă, însă am plecat cu multe amintiri frumoase și cu dorința de a participa și în viitor la proiecte internaționale.
Experiența Erasmus + ne-a ajutat să devenim mai deschiși, mai comunicativi și mai încrezători în propriile abilități.