VALOAREA EXPERIENȚELOR ERASMUS + ÎNSEAMNĂ CU UN PAS MAI APROAPE DE LOCUL DE MUNCĂ!
prof. Loredana-Maria Păun, prof. Maria Rob, Liceul Tehnologic” Ion Mincu”, Vaslui
Unele dintre cele mai valoroase lecții nu se învață doar în sala de clasă. Ele se descoperă atunci când elevii au curajul să iasă din mediul familiar, să cunoască oameni și locuri noi, să lucreze într-un context profesional diferit și să transforme fiecare experiență într-un pas spre viitor.
Liceul Tehnologic " Ion Mincu " a înțeles de câțiva ani buni asta si de aceea oferă educație fără granițe prin Erasmus +.
In cadrul proiectului Erasmus + FEED – Formare Europeană, Evoluție prin Diversitate, nr. 2025-1-RO01-KA121-VET-00034149717, fluxul al 3, 17 elevi ai Liceului Tehnologic „ Ion Mincu” Vaslui au trăit în perioada 27.04 – 15.05.2026, una dintre cele mai valoroase experiențe de formare profesională și personală, desfășurata în Paphos, Cipru.
Elevii și-au desfășurat stagiile de practică la agenți economici de profil, având oportunitatea de a învăța direct din realitatea pieței europene a muncii, într-un mediu multicultural și profesionist.
8 elevi de la domeniul Estetica și îngrijirea corpului omenesc au efectuat activitatea practică în cadrul salonului George & Effie Hair Saloon Limited, unde au descoperit standarde moderne de lucru, tehnici noi și importanța relației cu clientul. Prin această experiență, ei și-au dezvoltat nu doar competențele profesionale, ci și încrederea în propriile forțe, atenția la detalii și responsabilitatea față de meseria aleasă.
Alți 8 elevi, având calificarea Ospatar( chelner) și-au desfășurat practica comasată la St. George Hotel and Spa, unde au învațat ce înseamnă munca în echipă, organizarea, comunicarea eficientă și respectarea standardelor internaționale din industria ospitalității. Interacțiunea cu turiști și angajați din diferite țări i-au ajutat să devină mai deschiși, mai adaptați și mai pregătiți pentru cerințele unui domeniu aflat într-o continuă dezvoltare.
Un elev cu calificarea Tehnician veterinar și-a desfășurat practica la clinica Fettas Aris Vet Clinic, unde a participat activ la activități specifice domeniului și a consolidat cunoștințele practice într-un context european modern. Experiența i-a oferit ocazia să înțeleagă mai bine responsabilitatea și dedicarea pe care această profesie le presupune.
Dincolo de activitatea profesională, această mobilitate Erasmus + a însemnat pentru elevi independență, curaj, adaptare și maturizare. Ei au învățat să comunice într-o limbă străină, să își gestioneze timpul și responsabilitățile, să colaboreze și să își depășească limitele. Fiecare zi petrecută în Cipru i-a ajutat să se descopere, să capete încredere și să privească viitorul cu mai mult curaj.
Cunoștințele, abilitățile și competențele dobândite de beneficiari au fost incluse în Acordul de formare, au fost validate prin documentul Europass, rezultatele învățării fiind recunoscute în școală prin note la modulul de practică desfășurat în timpul stagiului Erasmus +.