În anul 2025, datorită implicării mele în proiectul EPAS, am avut șansa de a merge la Strasbourg la Parlamentul European, pentru a fi „ europarlamentar” pentru o zi. Bineînțeles că până a ajunge acolo au existat zile de studiu intensiv despre poluare: cauze, efecte, tipuri de poluare, moduri de a reduce poluarea, mijloace de transport sustenabile și strategii de reducere a poluării. Acolo în Parlament am simulat activitatea unui europarlamentar, am pus întrebări și am primit răspunsuri, am lucrat în echipe mixte cu elevi din întreaga Uniune Europeană, am votat, practic am intrat” în pielea” unui europarlamentar. În cadrul acestui proiect s-au dezbătut și alte subiecte cum ar fi: egalitatea de genuri, știri false, democrație. Aici am conștientizat cât de mult ne afectează poluarea sănătatea și de ce este o problema globală. Am început să văd cu alți ochi lumea și să încep să fiu și mai angajată în reducerea poluării prin colectare selectivă, refolosirea obiectelor și implicare activă.
Toate aceste proiecte, la care am participat cu drag și devotament, m-au ajutat la dezvoltarea mea, făcându-mă să îmi dau seama cât de important este să îi informezi pe alții și să fii informat. Informația înseamnă putere, iar cu ajutorul ei POT schimba lumea în bine.
Deplasările în țările Europei prin proiectele derulate de liceul meu, m-au făcut să am altă perspectivă asupra lumii și vieții, simțindu-mă pregătită pentru noi începuturi, fiind mai încrezătoare în viitor acum la final de liceu.
84