EDUCAŢIE DE CALITATE, UN PAS SPRE ANTREPRENORIAT EDUCAŢIE DE CALITATE, UN PAS SPRE ANTREPRENORIAT | Page 28
EDUCAŢIE DE CALITATE, UN PAS SPRE ANTREPRENORIAT
EDIŢIA I
F.E. M.K. T RAVEL S.R.L
Firma de exerciţiu este o simulare a
unei firme reale, care oglindeşte toate
activitatile care au loc intr-o firma reală.
Exersand aceste activităţi prin firma de
exrciţiu, colectivul clasei a reuşit să înţeleagă
mai bine ceea ce se întâmplă în mod real intr-
o companie. Aceasta firmă de exerciţiu a fost
preluată de la colegii noştri, din liceu, care au
terminat anul trecut clasa a XII-a .
Ca şi director de turism în cadrul
agenţiei M.K. Travel S.R.L am plăcerea de a
vă spune că târgul firmelor de exerciţiu a fost
o experienţă minunată din care am avut foarte
multe de învăţat. Împreună cu colegii mei am
încercat să ne atingem obiectivele propuse
pentru această firmă de exerciţiu.
Agenţia M.K. Travel S.R.L s-a focusat
asupra
dorinţelor
şi
necesităţilor
consumatorilor pentru că satisfacţia lor este
scopul nostru, muncind asiduu pentru a
promova imaginea reală a lumii. Pentru a
realiza cele mai potrivite oferte, ne-am gândit
să facem în prealabil cateva studii de piaţă, ca
să putem identifica dorinţele clienţilor în
materie de turism. În acest fel am ales să
concepem oferte care să corespundă nevoilor
şi dorinţelor acestora. Studiile de piaţaă
realizate, ne-au ajutat să concepem catalogul
firmei. Călătoria clienţilor trebuie să fie una
sigură, eficientă şi comodă , iar Echipa MK
Travel s-a gândit la acest lucru .
În realizarea spotului publicitar, am
primit sprijin din partea unei agentii de turism
din orasul Focşani, la care am efectuat si
stagiul de practică.
Elevii, Florea-Gălăgie Cătălin-Daniel
şi Dediu Ionuţ Aurelian, s-au implicat foarte
mult în realizarea materialelor promoţionale,
consultându-se cu ceilalţi membri pentru
design-ul acestora.
În demersul nostru am întâmpinat însă şi
câteva probleme dar împreună cu ceilalti
colegi am reuşit să le remediem , dând dovadă
de profesionalism. Speram, şi ne dorim, să
obţinem mai multe premii la următorul Târg
Regional organizat pentru firmele de
exercitiu.
Totodată,dorim să ii mulţumim şi
d-nei profesoare Savin Gabriela pentru
spijinul acordat şi răbdarea pe care a avut-o în
acordarea sfaturile de care am avut nevoie.
Homoc Anastasia – clasa a XI-a F
27