12. Visezi că zbori sau că mişti obiecte cu puterea minţii?
a. foarte des
b. uneori
c. rareori
d. foarte rar
13. Crezi că există lucruri pe care nu ai avea energia să le faci?
a. nu
b. puţine
c. destul de multe
d. chiar foarte multe
14. Ai fost acuzat de cei apropiaţi că eşti lipsit de voinţă?
a. niciodată
b. rareori
c. destul de des
d. întotdeauna
15. Imediat după ce te trezeşti din somn te simţi trist sau stresat?
a. niciodată
b. foarte rar
c. rar
d. uneori
INTERPRETARE:
Majoritatea „a” Cu energia ta şi felul în care ştii să o foloseşti ai putea realiza orice în viaţă. Eşti o fire puternică care poate reuşi cu mare uşurinţă numai prin forţele proprii. În cazul tău este
chiar mult mai recomandat să nu te laşi influenţat de cei din jur. Ai însă grijă mai multă de orele de odihnă.
Majoritatea „b”
Ai destulă energie pentru a ajunge acolo unde doreşti dacă înveţi să te şi foloseşti de ea. Poate n-ar fi rău să ştii mai bine ce-ţi doreşti de la viaţă şi să nu renunţi la nimic din ce
ţi-ai propus. Înconjoară-te de persoane care îţi dau încredere în tine.
Majoritatea „c”De multe ori te simţi slab şi înfricoşat de duritatea vieţii. Fii un pic mai activ şi încearcă să pui mai mult suflet în tot ce faci. Orice om are o energie inepuizabilă, care uneori este
închisă în sufletul său. Poate reuşeşti să găseşti cheia acelei „cămăruţe” în care se ascunde întreaga ta putere.
Majoritatea „d”
Ai nevoie de mult mai multă voinţă. Caută lucrurile care îţi plac şi stabileşte-ţi câteva ţinte în viaţă şi mai ales nu te mai baza pe ajutorul celor din jur. Nu uita că eşti la fel de plin
de energie ca toţi ceilalţi. Atunci când vei descoperi de ce eşti în stare, vei putea să urci şi pe... Everest. Pentru acest lucru este necesar să ignori orice eşec şi să mergi mai departe fără a mai privi în urmă. Dacă nu te trezeşti la realitate la timp, pierzi din timpul şi viaţa ta ani preţioşi.