Este următoarea etapă de elaborare, şi în funcţie de tehnica abordată de autorul documentului,
poate să conţină nu doar procesul de programare a paginilor cu ajutorul unui limbaj de
programare Web, dar şi introducerea informaţiei în pagini. Dacă se folosesc sisteme de producere
şi asistenţă Web (cum ar fi sites.google.com, wordpress.com), elementele de programare devin mai
puţin vizibile, dar se pierde şi o parte din libertatea de organizare a structurii şi conţinuturilor.
Se vizualizează documentul local, cu ajutorul diferitor aplicaţii de explorare, se stabileşte
corectitudinea afişării structurii, a conţinuturilor, a culorilor şi a referinţelor. În cazul depistării
erorilor, se revine la etapa de proiectare. După corectarea lor, documentul este gata de a fi
publicat. Pentru aceasta el urmează să fie plasat pe un server Web. Dacă pentru elaborarea
documentului au fost folosite sisteme on-line de producere şi asistenţă Web, deplasarea pe
serverul Web este opţională.
Periodic,informaţia de pe paginie site-ului urmează să fie reînnoită. Pot să apară şi modificări de
structură, design etc. Pentru site-urile elaborate nemijlocit in mediul Web operaţiile de editare se
realizează direct, înlocuind dinamic versiunile vechi ale paginilor. Dacă site-ul a fost creat local şi
mai apoi publicat, versiunea nouă se tastează, apoi se publică pe serverul Web, înlocuind site-ul
vechi.
9