DISPUTE MAGAZINE ISSUE NO.1 | Seite 42

La Dolce Vita CUM E O ZI DE FILMARE DIN VIATA , UNUI ACTOR? O Camasa CRISS MISS ( WALK OF ART) Pagina alaturata, top MURMUR fusta SILVIA SERBAN 40 I Dispute Magazine să vă spun cum este o zi de filmare din viața mea, pentru că fiecare actor e diferit și are obiceiurile lui. Eu am ciudățeniile mele pe care le respect mereu. De exemplu, fiecare personaj al meu are un parfum și nu s-a întâmplat până acum să plec la o filmare fără să folosesc parfumul personajului. Îmi place să recitesc textul înainte să vină șoferul care mă duce la filmări, chiar daca am repetat replicile de multe ori înainte. Îmi oferă o siguranță și fac asta chiar dacă am o zi în care filmez o secvență scurtă. Cum ajung pe set, trebuie neapărat să-mi iau un pahar sau o sticlă cu apă. E important să mă hidratez puțin cate puțin până ajung la cadru. Cât stau la make- up și la păr, mă relaxez, vorbesc ca atunci când sunt la cafea cu prietenii mei dragi. Am filmat șase luni pentru primul sezon din Vlad, make- up artistele îmi știu aproape toată viața deja, iar eu am învățat câteva trucuri și am descoperit creme de care nu mă mai pot dezlipi. În timp ce mă îmbrac în hainele în care voi filma, îmi repet textul în cap, apoi, dacă am partener pentru secvență, repet și cu el textul. Când ajung la cadru, discut cu regizorul și începe magia! Dispute Magazine I 41