Contribuţii la achiziţia şi structurarea cunoştinţelor în sisteme inteligente pentru diagnoza defectelor
Diagnoza defectelor
Problemele similare apărute au în proporţie mare soluţii
similare, astfel că similaritatea descrierii problemelor conduce la
similaritatea soluţiilor;
Tipul de problemă apărută tinde spre o ciclicitate, tinzând să
reapară în timp.
Virtualizarea fiind un domeniu relativ nou, abordarea asumată
pentru diagnoza defectelor unui astfel de mediu implică provocări
majore, unde expertul uman şi experienţele anterioare joacă un rol
major. Nu trebuie omis faptul că, la rândul lor, aplicaţiile instalate pe
aceste maşini virtuale, chiar dacă funcţionează şi se comportă în
parametrii normali, trebuiesc analizate în detaliu deoarece în anumite
momente intervin întârzieri şi întreruperi ale proceselor datorate atât
proceselor de p rioritizare ale aplicaţiilor cât şi limitărilor existente
datorate infrastructurii, acestea putând fi de natură hardware sau
software.
Realizările raţionamentului bazat pe cazuri sunt parţial datorate
faptului că CBR constituie o soluţie la problemele legate de achiziţia de
cunoştinţe pentru sistemele bazate pe cunoştinţe (KBS). CBR prin
acumularea de cazuri noi reprezentând episoade în rezolvarea
problemelor, prin memorarea lor într-un mod predefinit, reuşeşte să le
reutilizeze pentru a rezolva viitoare probleme. Astfel, cazurile constituie
principala bază de date a cunoştinţelor CBR.
Pentru abordarea asumată, cazul este constituit din două părţi, o
problemă şi o soluţie, fiecare dintre ele fiind alcătuită dintr-un set de
descriptori, definiţi printr-o ontologie specifică. O nouă problemă
apărută poartă denumirea de caz ţintă. Cazurile sunt comparate între ele
pe baza fiecărei părţi problemă. În noul caz ţintă, descrierea părţii
problemă este comparată cu partea problemă a fiecărei surse disponibile
din baza de date a cazurilor, iar diferenţele observate dintre descriptorii
problemei sunt exploatate de către operatorii de adaptare/potrivire, care
sunt responsabili pentru alegerea descriptorilor părţii soluţie. În timpul
acestei faze, soluţia cazului sursă este adaptată unei soluţii candidat,
pentru cazul ţintă. Cunoştinţele asemănătoare, utilizate pentru
compararea părţii problemă sunt cunoştinţele de adaptare (Cordier A. et
al., 2007).
Când un candidat soluţie nu se potriveşte contextului cazului ţintă,
este posibilă o corecţie a cazului recurgând la cunoştinţele externe şi, în
consecinţă, o revizuire a sistemului de cunoştinţe. Odată ce au fost
38