Contribuţii la achiziţia şi structurarea cunoştinţelor în sisteme inteligente pentru diagnoza defectelor
Diagnoza defectelor
calităţii în timpul procesului de fabricaţie, apariţia anumitor defecte nu
poate fi evitată în totalitate. Prin urmare, aceste defecte inevitabile ar
trebui să fie tolerate printr-o proiectare la eforturi suplimentare.
Totodată, un sistem fiabil trebuie să aibă capacitatea de a fi tolerant la
defect. Astfel, greşelile sunt compensate în aşa fel încât să nu conducă la
defectări majore şi implicit la oprirea sistemului.
Totuşi, rămâne deschisă modalitatea de a atinge acest obiectiv prin
implementarea redundantei, după ce s-au luat în consideraţie principiile
de perfecţionare ale componentelor. Acest lucru înseamnă că, în plus
faţă de un modul luat în considerare, unul sau mai multe module există
ca back-up, de obicei, într-o configuraţie paralelă.
2.3. Tehnici de localizare a defectelor
În cadrul acestui capitol ne vom opri asupra celei de-a doua etape a
diagnozei, şi anume asupra localizării (izolării) defectelor, etapă care
reprezintă cel mai important pas.
Scoaterea în evidenţă a defectelor poate fi ambiguă, lipsită de
consecvenţă, şi incompletă (Dupuy J. et al., 1989; Katzela, M. Schwartz,
1995; P. Hong, P. Sen, 1991). Astfel, localizarea defectelor face
subiectul complicaţiilor rezultate din complexitatea, nesiguranţa, şi nondeterminismul sistemelor inteligente.
Ambiguitatea, observată în setul de alarme, provine din faptul că
aceeaşi alarmă poate surveni datorită mai multor defecte diferite
(Katzela, M. Schwartz, 1995).
Inconsistenţa rezultă de la un dezacord între dispozitive cu privire
la faptele ce privesc funcţionarea sistemului. Astfel, un singur dispozitiv
poate avea percepţia că o componentă funcţionează corect, în timp ce
altul poate lua în considerare că acea componentă funcţionează anormal
(Dupuy J. et al., 1989).
Incompletitudinea este o consecinţă a pierderii sau o întârziere a
alarmei (P. Hong, P. Sen, 1991).
Este esenţial ca un sistem de management al defectelor să fie
capabil să arate o viziune de ansamblu uniformă a funcţionării
sistemului, chiar şi în prezenţa informaţiilor ambigue, incoerente, sau
incomplete (Dupuy J. et al., 1989) şi de asemenea, să ofere mijloacele de
reprezentare şi interpretare a datelor incerte în cadrul sistemului de
cunoştinţe şi de evidenţă a defectelor (Dupuy J. et al., 1989; P. Hong, P.
Sen, 1991; S. Katker, K. Geihs, 1997; S. Kliger et al., 1995).
13