Cuvântul lui Dumnezeu - Morţii aud glasul Meu Cuvântul lui Dumnezeu - Morţii aud glasul Meu | Page 25

Morţii aud glasul Meu
Iată ce frumos se petrece o sărbătoare de către cei din cer. Nu e pe pământ așa muzică, fiilor copii, așa semnale pentru orice mișcare și lucrare, așa voie cerească nestingherită de voia și de înțelepciunea cea omenească. Dar omul nu se umilește pentru toată facerea sa de pe pământ, pentru tot ce face el sub cer, și nu-și vede neputința față de cele ce sunt mai presus decât orice dă el să facă și să dea oamenilor cei ca și el. Cu mare durere Mă doare că nu pot să-i arăt omului bogăția care nu se vede dar este. Nu se vede pentru că ea este, și mereu i-am îndemnat pe oameni să învețe pildele împărăției cerurilor, și le-am spus lor: « Adunați-vă comori unde molia nu le strică și furii nu le jefuiesc, căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră ». Iată însă unde este inima omului. Ea este acolo unde își adună el, și pe pământ rămâne inima lui, și Mă doare că nu pot să-i arăt omului bogăția cerului, care nu se vede dacă omul este trup și numai atât.
O, iată câtă frumusețe de bogăție cerească! Iată sărbătoare cu lărgime în grădină! Nu vă uitați după creștini. Acum sunt cei din cerul cel nevăzut cu sărbătoare în lărgime și numai ca în cer. Bucatele de pe ștergare nu sunt ca pe pământ, chiar dacă ele se mistuie de pe masă luând din ele toți cei care le înconjoară pe ele.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului, din 21-09-2004 ***
Eu sunt Cel ce am făcut cerul și pământul și sunt viu în vecii vecilor și am cheile iadului, iar pe diavolul, cel ce a înșelat și înșeală toată lumea, îl țin sub stăpânirea Mea, și el Îmi cere Mie voie când îl încearcă pe omul cel Mie plăcut, și pe cel așteptat de Mine ca să fie pe placul Meu.
Eu sunt Fiul Tatălui Savaot, și glasul Meu umple cerul și pământul și locuința morților când grăiesc, iar cei din morminte aud glasul Meu și vin la chemarea Mea, și Mă doare, cu durere dumnezeiască Mă doare că cei vii cu trupul nu dau să audă glasul Meu care-i cheamă pe ei de la moarte la viață, de la ei la Mine, ca să fiu Eu bogat de oameni cu iubire de Dumnezeu în ei și să Mă bizui pe credința lor și pe viața lor cea dulce cu inima, cu trupul și cu mintea și cu fapta lor cea urcătoare spre cer, spre Dumnezeu, și care nu se întoarce niciodată la om fără plata ei, fără îndumnezeirea omului după care Eu strig ca să se întoarcă el cu inima sa de la idoli la dragostea cea desăvârșită, care-i dă omului fericirea cea fără de sfârșit, căci Eu sunt fără de sfârșit, și în om voiesc să fiu așa. Amin.( Vezi selecția tematică: „ Taina de mântuire a omenirii- taina nestricăciunii”,- și pe jumpshare; Google Drive; Scribd; pubhtml5; joomag; archive; n. r.)
O, fiilor copii care vă așezați înaintea Mea punte a cuvântului Meu când el grăiește ca să-l auziți voi și să-l așezați în cartea Mea de azi spre mărturia venirii Mele a doua oară de la Tatăl! O, glasul Meu se aude în locuința morților mai mult decât pe pământ atunci când vouă vă grăiesc. Am adus la voi pe cei pomeniți de voi înaintea Mea, și îi așez la masă cu voi spre bucuria lor cea de la Mine și cea de la voi adusă lor, căci Eu peste cele ce-Mi cereți nu trec, ci împlinesc, căci v-am pus mijlocitori înaintea Mea pentru tot neamul oamenilor care a fost și care este sub pământ și pe pământ, ca să fie iarăși cele două lumi una, fiilor. Dar Eu sunt Împăratul Cel nevăzut, căci sunt înconjurat de cetele îngerești, iar acestea sunt fără de trup, și de aceea pământenii nu le văd și nu Mă văd pe Mine, Cel acoperit de îngerii cei nevăzuți. Eu însă sunt Cel ce sunt, și Îmi fac minunat și tainic lucrarea, căci sunt Dumnezeul Cel tainic, iar când îi chem pe cei din morminte când voi îi pomeniți, aceștia, ca și Mine, înconjurați de cetele Mele de îngeri, stau nevăzuți de om cu voi la masa lor de pomenire, căci ca locul Meu de la voi și cu voi, nu este altul
25