Cuvântul lui Dumnezeu despre învierea morţilor Cuvântul lui Dumnezeu despre învierea morţilor | Page 63

Învierea morților
smerenia minții și a inimii , căci ea îl câștigă pe om lui Dumnezeu și ea este acum mai mare ca dragostea , căci unde ea nu este , nu poate dragostea Mea în om și pentru om . Amin .
O , poporul Meu , te-am înconjurat cu toate cetele îngerești , că este serbarea îngerilor lui Dumnezeu . Am strâns lângă tine pe mulți în casa întâlnirii Mele cu omul , iar lângă cei cu trupul stă tot neamul omenesc pomenit azi în mijlocul tău , neamul cel de la Adam și până azi , și care așteaptă glasul Meu din mijlocul tău și pomenirea lui pe numele fiecăruia și după ceata fiecărora . O , poporul Meu , fericirea celor pomeniți e fericire nemărginită și care nu se suie la mintea omului . Sunt mulți coborâți lângă tine cu Mine din sânul lui Avraam cel credincios , din cel mai frumos loc din cerul cel nevăzut , și mai mare fericire simt aceștia aici unde Eu cu tine petrec cu cuvântul Meu care se împarte peste pământ pentru înnoirea lumii și pentru învierea morților . O , fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc pe el cu smerenie , cu duh blând și smerit , care se face rai în om , rai pentru Dumnezeu și pentru sfinți , fiilor . O , voi trebuie să arătați oamenilor fața Mea din voi , că numai așa puteți voi împlini porunca cea care spune : « Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți »; numai așa și nu altfel , fiilor .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil , din 21- 11-2004
***
O , poporul Meu , nu știe omul să creadă că Scripturile lui Dumnezeu se împlinesc negreșit . Viața ce va să fie a fiecărui om , în trup trebuie să și-o zidească omul , în însuși trupul său în care trebuie să locuiască Dumnezeu și nu el , dar el a făcut-o pe prostul că nu știe , o face pe prostul că n-a știut această taină , dar ca să-și ia medalii și diplome de om deștept și mare , acolo n- o mai face pe prostul . Nici cel ce și-a luat nume și rang de om sfințit lui Dumnezeu n-a făcut-o pe prostul , dar că va da seama de ceea ce va semăna în trupul său , o face pe prostul că n-a știut , că n- a crezut , că n-a văzut , că n-a auzit . Eu însă Mă vestesc în lung și în lat de la o margine până la cealaltă a cerurilor , și porunca rostită de Mine peste om pentru viața lui cea veșnică , își va cere răspuns de la fiecare om , căci Dumnezeu este adevărat prin tot cuvântul Său . Amin .
… – Eu , sfinți ai Mei iubiți , așa am spus când eram cu ucenicii pe pământ : « Când Mă voi înălța , îi voi trage pe toți la Tatăl , căci voi veni pe norii cerului , cu putere și cu slavă multă , și apoi voi sfârși ». Voi sfârși cu viața omului și voi începe cu viața Mea în om și voi face pe pământ popor de sfinți . Așa lucrare lucrez Eu acum pe pământul român , și voiesc să Mă audă românii și să se apropie să-Mi cunoască venirea și lucrarea ei și să calce pe urmele celor ce se sfințesc pentru venirea Mea în însuși trupul lor , căci Eu trebuie să trăiesc în om și nu omul , și această viață voiesc s-o aduc pe pământ , și cu sfinții o aduc . Amin . ( Vezi selecția tematică : „ Precum S-a suit , așa și vine , cu norii vine ”, - și pe jumpshare ; joomag ; archive ; Google Drive ; Scribd ; pubhtml5 , n . r .)
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților trei ierarhi : Vasile , Grigorie și Ioan din , 12-02-2005
***
Și acum , omul cel zidit de mâna Mea bărbat și femeie , și toți urmașii lui , păcătoși sau sfinți , nevrednici sau drepți , toți cei necredincioși care în chip înfricoșător au fost înghițiți la potop și dați de vii locuinței morților , toți cei pomeniți , cele șapte veacuri de oameni care s-au născut pe pământ din om , aduc aceștia plecăciune înaintea Mea și înaintea poporului Meu în mijlocul căruia s-a rostit pomenire și rugăciune pentru iertarea păcatelor lor , și , cu dor dorind și cu jale plângând , ei
63