Cuvântul lui Dumnezeu despre învierea morţilor Cuvântul lui Dumnezeu despre învierea morţilor | Page 58

Învierea morților
Hristos a înviat , pentru toți cei ce vor păzi toate câte Eu le-am poruncit ! Amin .
Hristos a înviat , pentru toți cei ce se vor boteza apoi în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh , începând de la Ierusalim , precum Eu am poruncit ucenicilor Mei să lucreze acum două mii de ani !
Hristos a înviat , pentru toți cei ce se vor ridica cu trupurile din pământ , după Scriptura învierii morților , și apoi , viața veacului ce va să fie pe pământ pentru cei credincioși , pentru cer nou și pământ nou prin taina Ierusalimului nou , ales la sfârșit de timp , taină cerească pe pământ cu oamenii în mijlocul cărora Eu voi locui și voi împărăți prin darul vieții veșnice peste tot și peste toate ! Amin .
O , poporul Meu , binecuvântată să-ți fie credința cea neîndoielnică . Amin . Și după ce vei lua hrana cea pentru ființă , pe care ți-o binecuvintez acum , te voi lua deosebit și îți voi desluși peste viața ta taina credinței neîndoielnice și roadele ei , poporul Meu . Și te rog , ca un Dumnezeu mare ce sunt , să iei aminte și să păzești apoi toate câte Eu îți voi desluși spre viața ta , spre viața Mea întru tine , numai să crezi că Eu sunt Cel ce aud și văd și cunosc duhul dinăuntrul omului , și dintre om și om , și dintre Mine și voi , fii ai cuvântului Meu , care nașteți fii . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Paști , a sfântului apostol Toma , din 18-04-2004
***
Hristos a înviat ! Și să crească numărul ucenicilor care cred în acest cuvânt al Mielului Cel junghiat și înviat , și să crească credința cea neîndoielnică a celor ce aud de departe și de aproape vestea că Domnul grăiește după două mii de ani peste pământ cuvânt . Acesta este cuvântul Celui de al șaptelea înger , cuvântul Meu , glasul Celui ce strigă : „ Înviați !“, glasul care este auzit de cei din morminte ca să se scoale , precum Eu am spus acum două mii de ani că ei îl vor auzi și se vor ridica , iar sfinții cei ce Mă așteaptă de atâta vreme vin cu Mine , căci Eu vin cu ei , fiindcă s-au sculat pentru venirea Mea , așa cum s-au sculat mulți dintre ei acum două mii de ani când Eu , Cel răstignit și înviat , le-am făcut cale spre învierea lor cu trupul , fiind Eu începătura aceasta . Amin .
O , Eu vreau să vă plătesc cu ucenici neodihna voastră pentru Mine , fiilor lucrători . Dați întâietate acestei lucrări , căci ucenicii Mei , după ce Eu am înviat și i-am trimis peste pământ ca să Mă vestească spre credința multora , ei aceasta au făcut , și au avut grijă de creșterea cuvântului , și mai ales , apoi , de creșterea Duhului Sfânt în cei ce se alipeau să creadă , și nici voi să nu lucrați altceva pe pământ , că e vremea înnoirii pământului prin cuvântul Meu , și e vremea din zi în zi mai mult să-Mi sădesc frumusețea cerului pe pământ în chip văzut , începând de la voi , că Eu fără de voi nu fac nici un început și nici un sfârșit al lucrărilor Mele prin care înnoiesc pământul și cerul care se va coborî pe pământ înnoit prin cuvânt și prin fapta cuvântului , spre slava celor cerești și nu pământești , fiilor slujitori ai cuvântului venirii Mele . Eu voiesc să se supună Mie toate stihiile pământești , ca să le dau din slava Mea și să se stingă slava lor , căci alta este slava celor cerești , după cum este scris despre cele și despre cei ce se vor înnoi cu nestricăciunea lor . Amin .
Eu voiesc să Mă cunoască în voi ucenicii acestei lucrări de cuvânt și să facă voia Mea în ei prin cuvântul Meu ieșit din gura Mea și din voi , cei ce Mă așezați pe pământ cu oamenii . Voiesc să înnoiesc din zi în zi tot mai mult pământul de sub picioarele voastre , și sub care geme iadul și slujitorii lui , fiilor copii . Voiesc să împlinesc raiul pe pământ , și am spus prin cuvântul acestei
58