Învierea morților
… Și iar grăim : veniți la izvorul Domnului Iisus Hristos Cuvântul ! Veniți voi , slujitori de altare ; voi , cei care aveți viață curată și sfântă și temere de Dumnezeu ! Veniți în muntele acesta , muntele învățăturii sfinte , și învățați calea cea adevărată și suiți-vă pe ea , căci ea suie și iar suie ; suie spre Domnul și nu coboară și nu duce la pierzare , ci duce la Domnul . De patruzeci și cinci de ani grăiește Domnul peste pământ prin izvorul acestui cuvânt . Veniți și voi , cei ce mai sunteți curați și sfinți în mijlocul bisericii din lume ; veniți și puneți mâna pe cruce și biruiți cu ea minciuna din lume și din biserica din lume . Scoateți și voi pe vânzători din templu , sau ieșiți voi și faceți-vă templu pentru Dumnezeu , ca să aibă Domnul biserică neamestecată , pârgă aleasă dintre oameni . Amin .
Iar Tu , Doamne , pecetluiește cuvântul nostru peste cei ce Te iubesc în lume și dă-le putere să iasă din lume pentru Tine , așa cum noi am lucrat pentru Tine și pentru credința din biserici în vremea trupului nostru pe pământ , și fă omul să-Ți mulțumească pentru această pâine coborâtă din cer pe pământ , așa cum noi , sfinții Tăi cei din cer , Îți mulțumim când venim cu Tine la masa Ta de nuntă în mijlocul grădiniței ieslei Tale , unde Tu Te așezi masă de cuvânt , masă de nuntă , Doamne , masa Ta de nuntă . Amin , amin , amin .
– O , slujitorii Mei care ați trudit pe pământ în vremea trupului vostru ! Întăresc cuvântul vostru cu cuvântul Meu . Curând , curând veți umbla din loc în loc ca în vremea trupului vostru și veți mărturisi pe pământ vremea Mea cu voi . Trâmbița cuvântului Meu sună și se aude în morminte și în ceruri , și vai celor ce nu aud de pe pământ ca să ia pe ei haina cea nouă , viața cea pentru venirea Mea !
Iar voi , cei de pe pământ care luați de la ieslea Mea pâinea cea din cer spre viață , dați-vă vieții , că ea vine să vă îmbrace în haina ei . Nu obosiți întru Mine , și fiți vii și numai cu învierea Mea în voi .
Curând , curând cele ce au fost la început vin pe pământ . Vine raiul pe pământ în lucrare de nou Ierusalim , precum este scris în Scripturi de cerul cel nou și de pământul cel nou . Nu omul veacului acesta , nu omul care nu face voia Mea pe pământ , nu el , ci Eu voi fi , și Eu voi împlini ; Eu și nu omul veacului acesta ; Eu și cei ce fac voia Mea , voia Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh , voia Mea cea din rai cu omul . Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților trei ierarhi : Vasile , Grigorie și Ioan , din 12-02-2000
***
Am făcut la început cerul și pământul ca să le pun în slujba omului și ca să-L slăvească omul pe Făcătorul lui și să-L aibă mereu înaintea sa și să lucreze cu El la împărăția cerurilor pe pământ . Dar omul n-a stat cu temere de Dumnezeu pe pământ nici după căderea lui din rai , și așa s-a înmulțit neamul omenesc pe pământ , iar Eu , Domnul , îl rabd așa de șapte mii de ani . Dar acum am venit iar cuvânt deasupra pământului ; am venit pentru învierea morților ; am venit ca să fac din pământ cer , și din mort , viu , și voi cere rodul celor ce s-au așezat în numele Meu lucrători peste oameni , și fiecare va culege ce a semănat ; ce a pus în pământ , aceea va culege ; vii sau morți va culege . Amin .
Eu sun din trâmbiță învierea morților . Ei așteaptă de șapte mii de ani trâmbița învierii lor , iar Eu le spun : un picuț , și totul și toate vor primi haina nestricăciunii , așa cum
32