Învierea morților
Am venit din cer pe pământ cu Tine , Doamne , că e vremea venirii Tale după două veacuri de la plinirea tainei nașterii Tale din Fecioară . Am venit aici , unde Tu ai scaunele de judecată așezate pentru Israel și pentru toate popoarele , că ai deschis procesul neamurilor , după cum era scris în prooroci . Noi , soborul apostolilor Tăi israeliți , ne așezăm pentru judecata poporului Israel pe cele douăsprezece scaune , după numărul celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel . Binecuvintează împlinirea acestei Scripturi , binecuvintează intrarea sfinților Tăi , Doamne ! Amin , amin , amin .
– V-am binecuvântat pe pământ , și v-am binecuvântat în cer , și iar vă binecuvintez pe pământ după două mii de ani , pentru ca să vă așezați pe cele douăsprezece scaune pe care Eu vi le dau , o , iubiți ucenici . Mărturisiți cuvântul adevărului peste poporul Israel care s-a împietrit de atunci și până azi . Așez lângă voi încă douăsprezece scaune , și pe ele stau cei doisprezece fii ai lui Iacov , care s-a numit Israel , și din care s-a întocmit acest popor . Ei vor fi martorii mărturisirii voastre , iar Eu voi judeca apoi făptura lui Israel . Amin , amin , amin .
– Noi , soborul apostolilor Tăi cei din cer , așa grăim , Doamne : Domnul Se îndură de poporul Său și înalță pe cei blânzi , și pe cei smeriți îi încununează cu biruință ca să preamărească pe Domnul cu gura lor , iar sabia cea cu două tăișuri este în mâna Lui , și Se răzbună pe necredincioși și pedepsește noroadele și leagă pe împărații lor în obezi , și pe mai-marii lor în cătușe de fier , și îndeplinește cu ei hotărârea Sa , precum este scris . Amin .
Cele douăzeci și patru de scaune stau așezate în mijlocul României , țara judecății Domnului , iar pe ele stau douăzeci și patru de bărbați israeliți . Jumătate din ei vin de la începutul lui Israel , iar jumătate din ei vin de la sfârșitul lui Israel . Ei au avut credința să stea înaintea lui Dumnezeu pentru Israel . Amin . Pe cel credincios nu-l poate nimeni judeca , dar el poate judeca pe toți pentru Dumnezeu . Cel ce trimite cuvântul Său pământului , este Domnul , al Cărui cuvânt aleargă repede ; este Domnul , Cel ce vestește cuvântul Său lui Iacov , îndeplinind îndreptările și judecățile Sale lui Israel . Amin .
Ascultați , voi , fii ai lui Israel ! Ce-i folosește celui care cunoaște legea din scoarță în scoarță dacă nu o și împlinește ? Iată , învățătura și viața nu se iau de la cei învățați , căci omul necăjit îi mulțumește celui ce-i dă dacă-i dă bine , și nu se uită dacă e deștept sau prost cel ce-i dă lui milostenie și viață . Credeți voi în prooroci ? Știm că credeți . Proorocii și-au făcut nume , lor , și poporului lor , mărturisind dreptatea lui Dumnezeu . Așa lucrăm și noi , cei ce am fost ucenici credincioși Adevărului Care a venit din cer pe pământ în mijlocul lui Israel acum două mii de ani când voi v-ați împietrit ca să nu credeți , și ca să împliniți proorocia lui Isaia care zice : « Cu urechile veți auzi , dar nu veți înțelege , și cu ochii vă veți uita , dar nu veți vedea , căci inima acestui popor s-a învârtoșat , și cu urechile aude greu , și ochii lui s-au închis , ca nu cumva să vadă cu ochii , și să audă cu urechile , și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă , și Eu să-i tămăduiesc pe ei ».
Atunci Domnul a plecat pribeag , cu harul Său pe brațe , și Și-a ales din nou loc pentru El . A făcut un popor nou , și l-a pețit și l-a numit țara întoarcerii Lui la sfârșitul timpului , țara strălucirii , pentru cele ce a așezat El peste ea acum , la capătul vremilor ; țara românilor , care s-a ridicat din Hristos , la propovăduirea trimișilor Lui . În ea ne-a așezat Domnul și nouă scaunele de judecată pentru Israel , căci suntem israeliți . În țara lui Israel nu avem cum sta , din pricina necredinței lui Israel , din pricina semeției lui Israel , dar noi suntem israeliți pe pământ și în cer , și suntem vii
25