Înfricoșata judecată
fiecare după cum este fapta sa, și nimeni nu va putea fugi din fața dreptății a toate, și am venit din timp, ca să-i aduc omului darul pocăinței și ca să scape de pedeapsa faptelor sale și să vină la Mine să-l vindec cu cuvântul, așa cum am lucrat și acum două mii de ani peste cei doborâți de păcat, și le dădeam lor mântuirea. Nici o pedeapsă de pe pământ dată nu i se dă omului până nu i se spune lui mai întâi fapta pentru care trebuie să ia pedeapsă, și așa lucrez și Eu, dar Eu pot să-l vindec de vină pe om, după ce el își știe vina.
O, Eu am venit pe pământ ca să vorbesc cu omul și să-l ajut spre pocăință, ca să pot lua de peste el păcatul care-l pedepsește la Dumnezeu și să nu primească după faptă, ci să fie fericit prin iertare, căci scris este: « Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele, și fericit bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, neavând vicleșug în gura lui, căci el spune: păcatul meu l-am cunoscut și fărădelegea mea n-am ascuns-o împotriva mea și am zis: mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea, iar Tu, Doamne, ai iertat nelegiuirea păcatului meu ».
…— Eu, Domnul, pecetluiesc acum cu numele Meu cuvântul proorocului Meu: fără de sfințenie nimeni nu va vedea pe Domnul, nimeni nu va înțelege venirea Sa. Amin.
Eu, Domnul Iisus Hristos, glăsuiesc din cer peste grădinița cuvântului Meu și se scrie pe pământ și în cer cuvântul gurii Mele, așa cum s-a scris el în toate vremile prin Moise și prin toți
proorocii Mei. Eu, Domnul, Îmi sfârșesc răbdarea în urma celor ce nu cred. Iată, credința nu este a tuturora, și este numai a celor ce se sfințesc cu sfințenie multă înaintea Mea, și mulți din cei cu lege sfântă peste ei vor pricepe, iar cei ce iubesc fărădelegea nu vor pricepe și vor rămâne așa cum sunt ei, căci am strigat la ei și n-au voit să deschidă și să-i mântuiesc Eu pe ei, și în vremea când ei Mă vor striga, ușa se va închide pe dinăuntru ca și la potop, ca și în fața fecioarelor neînțelepte și nebune, care n-au vegheat pentru venirea Mea.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie Tesviteanul, din 02-08-2010
***
O, nimeni să nu se mire de împotrivirea, de nepăsarea celor ce aud și zic că nu aud, de cei ce știu că Eu trebuie să vin și nu Mă primesc când vin, de cei cărora le grăiesc și nu fac așa cum le grăiesc Eu. Așa am fost primit și acum două mii de ani, după ce atâta putere am dovedit între oameni pe pământ în cuvânt și în faptă, iar cei ce s-au vrut mari peste oameni, și-au văzut mai departe de ale lor și M-au dat de peste ei când Tatăl M-a trimis să-i păstoresc pe ei spre viață veșnică, și n-a fost loc pe pământ unde Eu am mers și peste care am cuvântat, și să nu se vadă apoi urmele Mele peste cei ce nu M-au primit când am intrat la ei, și așa va fi și azi și așa Mă voi adeveri Eu Dumnezeu adevărat prin această venire a Mea prin cuvântul Meu cel de azi, așa cum era scris să vin și să grăiesc și să Mă audă viii și morții și să învieze dacă vor, dacă au putere să creadă și să asculte de voia Mea peste ei.
O, s-au scurs vremile toate și a venit vremea să vin cu zilele cele de apoi și voiesc să- Mi culeg un popor și să-l ocrotesc de vremea judecății, căci judecata suflă cu putere peste tot, și Domnul este cu lopata în mână și Își curăță aria și Își adună grâul în jitniță, iar pleava în foc, căci așa este scris despre vremea judecății și a botezului cu Duhul Sfânt și cu foc peste oameni, și nu știe omul gustul cel dulce și plin de viață veșnică al Duhului Sfânt, Care spală omul de păcat și îl face înger, dacă poate să se umilească și să creadă, căci tot cel care se umilește are
73