Înfricoșata judecată
Îi chem pe toți să vină să ia lumină, dar ei nu vin. Nu că nu știu să vină nu vin, ci nu vin că au peste ei învățători care au luat haina Mea și nume de lucrare a Mea, și acelora le place să fie ei slăviți și hrăniți și bogați de suflete, dar sufletele fără de lumina Mea în ele sunt fără duh, fără cunoștință, fără înțelepciune, și sunt ca oile fără păstor, de vreme ce nu au păstor, căci Păstorul oilor, Păstorul Cel bun, Eu sunt, fiindcă Eu Mi-am pus viața pentru oi, și altul nu și-a mai pus-o așa cum Mi-am pus-o Eu. Eu am avut putere să Mi-o pun și iarăși să Mi-o iau, și așa am făcut, și numai Dumnezeul Cel adevărat putea să facă aceasta. Dar oamenii nu Mă iubesc, și își iubesc păstorii lor chiar dacă aceștia îi iau pe ei și îi bagă în pământ până să-i învieze, până să-i învețe calea, adevărul și viața, care sunt din cer și pe care merge omul la cer dacă le-a învățat de pe pământ. Pe pământ însă, nu mai sunt păstori decât din cei care-i pun omului cruce la cap după ce omul își dă duhul. Păstorul cel iubitor de suflete îl învață pe om să-și pună cruce la gât și s-o poarte și să n-o întineze, și să-i fie viața cruce frumoasă, cruce dulce la gust, căci fără suferință, fără ispite pe pământ omul umblă gol de Dumnezeu, iar lumina Mea nu caută cu el, și uită bietul de el că la trâmbițarea celui de al șaptelea înger când Eu, Domnul, voi birui pe cel din urmă vrăjmaș care este moartea, omul va da seama de tot ce a făcut el în viața lui de pe pământ. Amin.
… Eu, după ce M-am așezat în Tatăl și de-a dreapta Lui după înviere, Mi se supun îngerii și stăpâniile și puterile, căci am suferit cu trupul pe pământ pentru iertarea și salvarea omului, iar omul să nu fugă de suferință dacă este păcătos, căci scris este: « Cel ce a suferit cu trupul a sfârșito cu păcatul, ca să nu mai trăiască după voia oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu ». Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din ziua a doua de Paști, din 12-04-2004 ***
Când am fost cu dulce sărbătoare așternută în grădina întâlnirii pentru sărbătoarea nașterii mamei Mele Fecioara, am spus că vine în grabă, vine în curând clipa ca fiecare om de pe pământ să rămână în ceea ce va fi găsit, și voiesc să-ți amintesc, poporul Meu, să te lași probat de roadele Duhului ca să te așezi apoi bine în ele, și voiesc să-ți amintesc de văpaia cuptorului în care cei trei tineri curați la inimă prin pocăința lor pentru tot neamul lor au fost scăpați din foc, căci Eu le-am trimis pe îngerul Meu, care s-a arătat preamărit și prealuminat cu chipul și asemănarea Mea și a suflat în văpaie răcoare ca să-i ocrotească de foc pe cei pedepsiți de împăratul cel necredincios din vremea lor. Așa voiesc Eu să-i ocrotesc pe cei ce se lasă în mâna Mea, pe cei ce Mă lasă pe Mine să stau în ei cu roadele Duhului și să-i adun spre scăpare și să-i ridic spre ocrotire când pământul va primi pe el botezul cu foc ca să-l curăț de păcatul omului așa cum am curățat de negustori templul când am pus mâna pe bici și i-am scos pe ei de pe loc închinat lui Dumnezeu, ca să nu fie batjocorit de diavoli locul cunoscut al Domnului între toate cele de pe pământ. Și le-am spus pentru paza lor cea tare, cea de la Mine, le-am spus ucenicilor Mei: « Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia », căci ea este lucrarea lor, aluatul lor. Le-am spus așa ca să-i deprind din zi în zi mai mult cu loc larg în ei pentru roadele Duhului și să-i păzesc pe ei ai Mei, mărturisitori ai Mei și prooroci ai Duhului Sfânt.
Iar vouă, copii așezați de Mine în calea cuvântului Meu când el vine să-l învețe pe poporul Meu cel ascultător, vouă vă spun altfel. Vă spun așa: fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii și stați în roadele Duhului, copii învățători, și învățați-Mi poporul și puneți frână oricărei urme de întuneric din mijlocul poporului Meu, că vine clipa ca fiecare să rămână în ceea ce va fi găsit. Îndemnați-i pe toți, îndemnați-i de lângă Mine, nu de lângă ei, să se facă ei locaș al roadelor Duhului și să umble duhovnicește înaintea Mea în toată clipa, că nu vreau să suferim de la neascultarea de cuvântul Meu, ci vreau să învățați de la Mine poporul, copii învățători. Amintiți-i de la
67