Înfricoșata judecată
ca să vin apoi. Tronul judecății făpturii este cu ei, iar Eu, Domnul, miluiesc prin ei până la al miilea neam. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil, din 21- 11-2000
***
O, greu Mă mai cunoaște omul când bat la ușa lui! Tot omul s-a învățat să spună că nu e Domnul. O, cum de a învățat omul să spună așa? Cel ce nu mai are frică de Dumnezeu, acela hulește, și apoi zice: „ Nu e Domnul“. Un ceas, și omul nu va mai spune așa. Numai un ceas, și voi sta față în față cu omul, căci taina veacului cel nou n-a crezut-o nimeni până acum, fiindcă Eu Însumi trebuie s-o deslușesc și să Mă desfac cu ea peste pământ, din pământul român. Să nu mai zică nici un om că de unde știți voi că pământul român este ales pentru venirea Mea. Să se uite ce lucrare fac Eu pe el, și din ea să înțeleagă și să știe. Amin.
Merg cu voi, ca să audă omul cum descopăr Eu taina veacului cel nou, veacul ce va să fie. Cei ce se leapădă de credință vor crede văzând cu ochii, iar necredința nu-i va scăpa de vină și, din contra, îi va osândi cu multul, că v-am avut pe voi soli din partea Mea peste pământ și i-am chemat la Mine, iar ei s-au învățat să zică: „ Nu e Domnul“. Un ceas, și Mă voi arăta lângă voi, spre judecata celor ce nu M-au cunoscut în cuvântul acesta. Trufia omului care nu Mă primește este plata faptelor lui rele, căci cel păcătos cade în trufie, cade în orbire, și apoi hulește pe Dumnezeu prin tot ce face el. Un ceas, și va fi mare lumina Mea de la voi, și cu ea voi orbi pe cei trufași, și ei vor rămâne pe întuneric și nu vor afla calea cei orbi. Eu, Domnul, Cel ce am făcut cerul și pământul, le voi face din nou, și voi lucra cu omul această lucrare, după cum și fac, după cum a lucrat Tatăl cu Mine când toate câte sunt le-am făcut. Sunt cu taina veacului cel nou pe pământul român. Să se uite omul ce lucrare fac Eu cu el, și să înțeleagă, și să știe. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Nicolae, din 19-12-2000 ***
Acum am venit să spun la tot omul adevărul, că este vremea judecății, vremea adevărului. Aceasta înseamnă judecata: adevărul. Amin, amin, amin. Cuvântul Meu este adevărul. E vremea lui, și de aceea vine pe pământ. Să Mă întâmpine omul și să ia cuvântul Meu și să-l pună peste el și să-și vadă statura și să vină să-l fac din nou pe el, căci omul este nefăcut. N-are cine să-l facă pe om ca să fie. Eu sunt Făcătorul omului, și am venit să-l fac. Tot omul spune: „ Dumnezeu m-a făcut“, dar Eu nu spun tot așa. Dacă l-aș face Eu pe om, ar fi omul după chipul și asemănarea Mea, nu ar fi cum este el acum, iar cum este el acum, el singur mărturisește cine-i este tată, căci fiecare seamănă cu tatăl său. Amin.
Să Mă întâmpine omul și să ia peste el cuvântul Meu cel de facere a omului. Și după ce se lasă făcut, și după ce e făcut, numai apoi să zică „ Dumnezeu m-a făcut“.
O, poporul Meu! O, popor al venirii Mele! Arată-i omului facerea ta din mâna Mea. Să vadă omul la tine om făcut de Dumnezeu, căci zic: fericit este cel ce vine la Mine ca să cunoască viața și taina ei și duhul iubirii veșnice, ca să stea în el și să crească și să fie, căci în poporul Meu vor fi numai drepți, vor fi numai sfinți. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului, din 15-02-2001 ***
46