Cuvântul lui Dumnezeu despre înfricoșata judecată Cuvântul lui Dumnezeu despre înfricoșata judecată | Page 2

Înfricoșata judecată
***
... Tată, treziți duhurile, că e păcat să pieriți după câtă hrană ați avut. Știți cine v-a omorât? Pofta, măi tată. Ce să facem? Vine ziua de judecată, și ce va face omul care s-a înduplecat la poftă?
... Dacă a lătrat un câine, ai fugit de lângă Mine. Dacă ți-a dat un vecin o palmă pentru Mine, ai fugit ca un nebun, dar Eu, cât am suferit! Eu te-am iertat, că Mi-e milă de tine, că te văd cum vei sta în fața Mea la judecată, că judecata Mea e dreaptă și condamnă după fapta ta, că ai fugit pentru nimic, ai fugit pentru iubit, ai fugit pentru băut, ai fugit pentru hulit, ai fugit pentru curvit, ai fugit că ai înnebunit, și Mă uit la tine cum vei sta smerit în fața Mea, crezând că va fi mila ca altădată, dar nu va fi.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 24-11-1974 ***
... Întoarce-te, lume, cu fața către Mine, că vine plânsul peste tine! Strânge, lume, portul bine, că vine jalea peste tine! Lume, lasă gluma, că te vei jeli, și unde va fi peștera mai rea, acolo vei intra ca să scapi de necaz. Lume, lume, vine moartea peste tine și pământul nu te va primi! Atât am avut de vorbit pentru tine, lume. Am avut prooroci în tine, trimiși de la Mine, și n-ai voit să-i asculți. Am avut pe Fiul Meu venit la tine și nu L-ai primit și L-ai prigonit și L-ai omorât. Ce răspuns vei da la judecata Mea? Am trimis peste tine ape să te înece, și nu te-ai speriat. Am trimis foc să te ardă și nu te-ai speriat. Am trimis peste tine cutremure și nu te-ai speriat. Am trimis peste tine foamete de pâine și nu te-ai speriat. Am trimis peste tine boli grele și nu te-ai închinat Mie. O, lume, nu mai am ce mai trimite, că pe toate le-am folosit. Voi trimite între cer și pământ scaunul de judecată și te va judeca pentru toată fapta ta. Lume, lume, ai umplut pământul de spurcăciune! Lume, lume, Îmi voi retrage de la tine și moartea și vei striga cât vei putea, dar moartea te va lăsa.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 06-11-1976 ***
... Aici, pe pământ, se va muta toată ființa omenească, și aici se va face judecata la lumea toată. Nu te uita la mincinosul acela care zice că nu este Dumnezeu și că omul nu e făcut de Mine. Și când îl vei vedea legat în lanțuri strâns, te vei uita la el și te vei cutremura de frică să nu fii și tu tot legat ca el. Și îl vei blestema și îi vei spune: „ Ne-ai înșelat, că spuneai că tu ești Dumnezeu!“.
... Copilașii Mei, pentru aceasta trimite Dumnezeu din cerul Său pe Duhul Său într-un lut de pământ; cum ai avea tu un bucium, așa și cu trupul acesta. Cui îi place, bine. Cui nu-i place, fuge departe, că au ieșit mulți prooroci mincinoși. Ascultă, tată, că sunt prooroci care proorocesc prin frunză, cântă prin frunză. Sunt prooroci care proorocesc prin vioară, proorocesc prin chitară. Sunt prooroci care proorocesc prin dans. Sunt prooroci care proorocesc prin sărutare. Mii și milioane. Nu e frunză și iarbă câți prooroci sunt ca să amăgească făptura omenească. Dar Dumnezeu numai o singură coardă și o singură unealtă are. Sunt multe, dar s-au sfârșit; și pentru sfârșit a mai rămas una. Și în ziua aceea vor veni patru frați din patru părți și vor avea patru instrumente și cu ele vor cânta cântarea lor, nu împotriva voastră, și va cânta fiecare cântarea sa: unul, pentru învierea morților; altul, ca să cheme din toate colțurile pământului la judecată; altul, pentru alta; altul, pentru alta.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 27-03-1977
2