Împărăţia de o mie de ani
„ Dar , preaiubiților , să nu uitați un lucru : că , pentru Domnul , o zi este ca o mie de ani , și o mie de ani sunt ca o zi .” ( 2 Petru . 3 / 8 .) * „ Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ținea în mână cheia Adâncului și un lanț mare . El a pus mâna pe balaur , pe șarpele cel vechi , care este diavolul și Satana , și l-a legat pentru o mie de ani .
L-a aruncat în Adânc , l-a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui , ca să nu mai înșele neamurile , până se vor împlini cei o mie de ani . După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme .
Și am văzut niște scaune de domnie ; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata . Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Iisus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu , și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână . Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani . Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani . Aceasta este întâia înviere . Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere ! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere ; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani . Când se vor împlini cei o mie de ani , Satana va fi dezlegat ” ( Apoc . 20 / 1-7 .)
Împărăția de o mie de ani
Selecție de texte din Cuvântul lui Dumnezeu pe această temă .
Iată , mergem înainte și cu duhul atent , căci duhul îl ține treaz pe creștin în fața înțelesurilor tainelor lui Dumnezeu . Să nu fim slabi nici cu trupul , dar îngreuierea trupului vine de la neatenția duhului , iubiții Mei . Eu am vorbit mult de tot poporului Meu cel de azi , care a avut pe masă tainele lui Dumnezeu , și poporul nu a îmbătrânit în înțelepciune după câtă carte a mâncat de la Mine . Și unii din poporul Meu nu au folosit nimic din multa vorbire a lui Dumnezeu , și ca și tânărul care la vorbirea lui Pavel i s-a îngreuiat duhul și trupul și a căzut de sus și a murit , așa și trupul acestui popor , dacă nu a avut în el duh atent a adormit în casa tainelor înalte și a căzut jos din pricina somnului adânc al duhului , și a stat cu trupul căzut , și Eu mereu îl deșteptam și îl înviam , așa cum Pavel a înviat pe tânărul care a căzut de sus din pricina îngreuierii și a somnului adânc în care stătea .
O , iubiții Mei , cât de greu a pătruns Dumnezeu cu lucrarea Lui peste om , cu lucrarea de răscumpărare din plata păcatului neascultării și a robiei lui Lucifer ! Căci oamenii au făcut numai rău pe pământ , și a pierdut Domnul pe tot omul de pe pământ aducând înec peste pământ , și a rămas un om cu casa sa , un om pe care l-a văzut Dumnezeu că-i plăceau căile dreptății , și apoi a lucrat Dumnezeu peste Avraam și a rostit prin el făgăduința mântuirii omului . A venit atunci Tatăl Meu și S-a folosit de trup și a ieșit înaintea lui Avraam și l-a binecuvântat pe Avraam , și a răscumpărat Dumnezeu pe om prin făgăduința făcută peste Avraam și peste urmașul lui Avraam , Care avea să vină la vremea cuvenită să plinească taina răscumpărării . Iată , Tatăl Meu l-a binecuvântat
1