Cuvântul lui Dumnezeu despre Împărăţia cerurilor c Cuvântul lui Dumnezeu despre Împărăţia cerurilor c | Page 89

Împărăţia cerurilor nu vine in chip văzut
pe pământ. Acolo unde sunt Eu cu ai Mei, acolo este împărăția Mea pe pământ, și iată, ea nu este din lumea aceasta, poporul Meu.
Cu duh de Bobotează te-am înfășurat azi, poporul Meu cel învățat de Dumnezeu. O, fă-te, tată, pildă de împărăție a cerurilor înaintea oamenilor! Arată-le oamenilor păcatele ca să știe ei că sunt păcate, că n-au oamenii învățători pentru împărăția Mea în om, împărăție care n-are nimic în lumea aceasta precum nici Eu nu am. Te-am învățat, tată, ca să audă și omul de pe pământ hrana de viață făcătoare în om de pe masa ta dacă omul ia ca s-o pună pe masa sa de hrană. O, să nu crezi în Mine pământește, și așa să-l înveți pe tot omul care vine la tine după Mine, tată. Tu să fii învățător de viață veșnică în om, precum Eu sunt, poporul Meu, și să fii asemenea Mie, și Mă vei vedea cum sunt, iar Eu voi fi asemenea ție apoi, și lumea va vedea această minune, venirea Mea la tine, căci tu ai venit la Mine și ești, iar Eu am venit la tine pe pământ și sunt Cel ce sunt, și iată, de pe masa ta Mă dau cuvânt de Duh Sfânt peste oameni, și-i chem la Mine pe cei ce vor să fie asemenea Mie și locaș al împărăției Mele în ei apoi. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului, din 19-01-2008 ***
O, poporul Meu, tu ești casa Mea și în tine Îmi plec Eu capul când vin, și cu tine ies când Mă arăt cu slava Mea peste pământ. Binecuvântată și împlinită să fie voia Mea în mijlocul tău, căci aceasta face împlinită în tine împărăția Mea pe pământ, și de la ea vine apoi și pâinea ta și iertarea ta și iubirea ta și ocrotirea ta și izbăvirea ta, așa cum Eu, Domnul, i-am învățat pe ucenici să-Mi ceară când ei așează înaintea Mea rugăciunea lor, poporul Meu. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului, din 15-02-2008 ***
O, mare este taina dorului de Dumnezeu în om! Acolo unde este ea, acolo este și împărăția Mea, acolo este și odihna Mea, și altfel ea nu este în om. Dorul Meu după om însă nu mai este taină, și este cuvânt mult, și cuvântul Meu se face râu peste pământ, ca să-l învețe pe om taina dorului și măreața lui lucrare în om înaintea Mea, lucrare care așează pe pământ împărăția cerurilor, biserica lui Hristos, lucrătoare prin toate mădularele ei în toată frumusețea Duhului Sfânt, care se ridică din ea spre Domnul Dumnezeul ei și care face fii pentru ea, așa lucrându-și ea coroana, căci mireasa lui Hristos are coroană de slavă, și sub ea își arată ea fața ei. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica fiului risipitor, din 24-02-2008 ***
Deschideți-vă înțelegerea, voi, cei ce v-ați adunat la izvorul Meu de cuvânt! În chip tainic stau în ziua aceasta între voi și Mă dau vouă cuvânt tainic, și am martori ai tainelor Mele, care nu se văd cu ochii trupului, dar pe cel ce Eu l-am făcut cu puterea Mea să treacă din trup în duh, acela vede lucrarea tainelor Mele și pe cele ce Eu, Domnul, le descopăr spre vedere și spre știre, căci aceasta este taina trecerii din trup în duh când Eu cer aceasta omului. Deschideți-vă inima și primiți pe Dumnezeu, Care apropie de voi împărăția cea de sus și care nu are nimic în lumea aceasta, căci ea este de sus. Izvorul gurii Mele vă dă vouă în dar taina iubirii și lucrarea ei pentru cele de sus, pentru cele tainice ale Mele, căci iubirea pentru cele de jos în om nu-l lasă pe el să guste cu duhul și cu fapta apoi pe cele ce nu se strică și care nu-l strică pe om, ci îl zidesc pe el împărăție a Mea, iar înțelepciunea aceasta în om nu este de jos, nu este din om, ci este de sus, este din Tatăl și din Fiul și din Duhul Sfânt, și Eu vă grăiesc despre ea în limba Duhului Sfânt, căci așa este limba pentru cele ce nu se văd ale împărăției Mele cu omul. O, înfricoșați-vă de voi dacă nu
89